Antena 3 CNN Actualitate Apel al Academiei Române: „E necesar ca întreaga clasă politică şi societatea civilă să apere stabilitatea României”

Apel al Academiei Române: „E necesar ca întreaga clasă politică şi societatea civilă să apere stabilitatea României”

A.O.
1 minut de citit Publicat la 15:59 11 Dec 2024 Modificat la 15:59 11 Dec 2024

Academia Română lansează un apel atât către clasa politică, cât și către societatea civilă la „maturitate, lucididate și discernământ”. Forul academic a salutat decizia Curții Constituționale de a anula alegerile primul tur al alegerilor prezidențiale. „Statul român, prin instituţiile sale, trebuie să rămână garantul ferm al parcursului nostru european şi euroatlantic”, este mesajul transmis de instituție, potrivit News.ro

Academia Română a apreciat că România este ținta unui război hibrid. 

„În aceste momente dificile, când România şi poporul român sunt ţinta unui război hibrid de o puternică virulenţă, în care sunt utilizate mijloace tehnice şi psihologice sofisticate, Academia Română adresează din nou societăţii româneşti un apel la maturitate, luciditate şi discernământ. Este necesar ca întreaga clasă politică şi societatea civilă să apere împreună, în mod responsabil, echilibrul şi stabilitatea României”, se arată în apel.

Forul academic atrage atenția că apropierea de Rusia ar putea avea consecințe „dramatice” pentru România. 

„Poporul român, în integralitatea lui, nu trebuie să uite că statul român modern, garant al libertăţii individuale şi al libertăţii de expresie, s-a constituit după model european, într-un efort de aproape două secole de sincronizare cu valorile civilizaţiei occidentale. A compromite acum statutul nostru de ţară democratică, într-un moment de furie şi de dezechilibru indus, nu înseamnă altceva decât o desconsiderare, chiar o insultă la adresa luptei înaintaşilor noştri pentru libertate, independenţă, modernitate, suveranitate. Însăşi confiscarea noţiunilor de suveranitate şi patriotism şi pervertirea lor în direcţia izolaţionismului, chiar a filoputinismului mai mult sau mai puţin mascat, constituie un imens pericol cognitiv, cu consecinţe ce pot fi dramatice pentru ţară”, a transmis Academia Română. 

Academia Română a fost, recent, în centrul mai multor controverse. Instituția, dar și președintele său, au fost acuzați că simpatizează cu idei „naționaliste, antieuropene și anti-NATO”, acuzații pe care Academia le-a respins ferm.

De asemenea, forul a fost pus în situația de a-i retrage „Meritul Academic” istoricului Alex Mihai Stoenescu din cauza colaborării sale cu Securitatea. Retragerea distincției a venit după un apel semnat de 30 de profesori și cercetători, care au criticat activitatea lui Stoenescu în domeniul istoriei și ideile sale despre Securitate.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole