Antena 3 CNN Actualitate Locale A apărut un nou lac în Delta Dunării! Cum descriu specialiștii acest fenomen

A apărut un nou lac în Delta Dunării! Cum descriu specialiștii acest fenomen

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 14:12 10 Mar 2023 Modificat la 14:15 10 Mar 2023

Cercetătorii de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare "Delta Dunării“ ( INCDDD) au explicat modul în care s-a format noul lac.

"Un nou lac în Delta Dunării. Incendierea stufului la cote mici ale apei produce aprinderea turbei din Delta Dunării, care poate arde zile sau chiar săptămâni.

Un astfel de caz a fost observat în sezonul de toamnă-iarnă, pe meandra, vis-a-vis de Dranov 2. Astfel, se formează japșe ori gropi și, în funcție de cât de adânc arde turba, japșa se poate mări sau poate fi invadată înapoi de stuf", au transmis specialiștii.

De asemenea, experții informează că formarea unui nou lac este benefică pentru viețuitoarele din Deltă, acestea având un nou spațiu pentru hrană și reproducere.

Citește și: Dune de nisip mai mari de un metru pe plaja din Mamaia. Valurile și furtunile din timpul iernii au afectat plaja

[GAL layout="3"]

Totodată, fenomenul influențează mediul din zonă și în mod negativ, fiind eliberată o cantitate mai mare de carbon captiv.

"Cum totul este relativ, influențele acestui fenomen pot fi atât de natură negativă, cât și pozitivă: se eliberează mult carbon captiv, dar, totodată, se formează și locuri de reproducere a peștelui și a multor specii de păsări, precum corcodei, lebede, gâște și multe specii de rațe și lișițe etc.", se mai arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a INCDDD.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole