În urma unui control care a avut loc sâmbătă, 15 iulie, într-un cămin din Sectorul 5 din București, s-au descoperit mai multe nereguli și s-a luat decizia relocării tuturor seniorilor din cămin, după evaluarea medicală a acestora.
Cu toate acestea, un aparținător al unui bătrân internat în cămin a declarat că nu știa nimic despre condițiile în care erau ținuți bunicii în acest centru.
"Eu nu știam nimic. Am venit în vizită. Bunica este internată de doi ani și jumătate. A internat-o vărul meu.
Eu veneam să-i aduc un pachet și să vorbesc cu ea. Erau condiții bune, nu am ce să comentez la adresa lor", a declarat aparținătorul unui bătrân din Centrul Groazei din Sectorul 5.
După controalele efectuate, prefectul Capitalei a dezvăluit că bătrânii erau ținuți în condiții greu de descris.
"Nu puteți să vă dați seama cum miroase acolo. Am găsit doar două persoane care au grijă de 24 de bătrâni.
Nu au carte de muncă. Una dintre dumnealor ne-a spus că este asistent medical, dar a recunoscut că nu are atestat. Mâncarea a fost adusă și a fost pusă jos ", a spus Diana Artene.