Preşedintele Ungariei, Ader Janos, participă alături de zeci de mii de pelerini din întreaga lume, la Şumuleu Ciuc, la cea mai mare procesiune catolică din Europa Centrală şi de Est, cu o tradiţie de 449 ani, potrivit agerpres.ro.
La evenimentul religios participă preşedintele Ungariei, Ader Janos, alături de soţia sa, Herczegh Anita, precum şi vicepremierul Ungariei Semjen Zsolt.
Niciuna dintre oficialităţi nu va face declaraţii şi nu va rosti discursuri, reprezentanţii Ordinului Franciscanilor, care organizează pelerinajul, dorind, în acest fel, să nu dea evenimentului religios conotaţii politice.
Indiferent de vârstă, pelerinii s-au îndreptat încă de dimineaţă către altarul în aer liber de pe muntele Şumuleu, aflat la marginea municipiului Miercurea Ciuc, purtând în mâini crengi verzi şi steaguri religioase şi rostind rugăciuni. Conform tradiţiei, mai întâi s-au oprit la Catedrala franciscană de la Şumuleu Ciuc şi s-au rugat la statuia făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, care se află în centrul acestui pelerinaj.
Există credincioşi care nu au folosit ruta obişnuită pentru a ajunge la altarul în aer liber, ci au urcat spre locul slujbei pe un deal abrupt, denumit şi ”Drumul Crucii”, care porneşte la câteva sute de metri de catedrala franciscană şi pe care se află 14 cruci ce simbolizează locurile de oprire ale lui Isus pe Golgota.
Oamenii au venit la pelerinaj din toată Europa, dar şi din SUA sau Australia şi spun că în fiecare an fac tot posibilul să fie prezenţi şi să se roage Fecioarei Maria, pentru ”sănătate, noroc, pace şi bucurie”.
Numărul pelerinilor va mai creşte, mulţi continuând să urce pe Dealul Şumuleu şi după începerea liturghiei.
Pentru buna desfăşurare a evenimentului au fost mobilizaţi peste 500 de jandarmi, poliţişti şi pompieri, la faţa locului fiind amplasate mai multe puncte fixe de prim ajutor, iar 20 de ambulanţe sunt pregătite să intervină dacă pelerinii vor avea problema medicale.