Poliția va putea să dea amenzi pe baza filmărilor în care apar șoferii agresivi. Mai mult decât atât, pe toate șoselele vor apărea sute de camere inteligente care să vegheze traficul, iar cei care nu respectă legea vor primi amenzile acasă.
Concret, deși acest lucru nu se întâmpla până acum, conducătorii auto agresivi vor putea fi amendați doar pe baza filmărilor făcute de alți participanți la trafic.
Totodată, șoferii care nu respectă Codul Rutier vor risca amenzi uriașe.
Abaterile pe care le vor detecta camerele inteligente
- Încălcarea limitei de viteză
- Conducerea pe banda de urgență a autostrăzii
- Trecerea pe culoarea roșie a semaforului
- Depășirea coloanei de mașini
- Trecerea ilegală a căii ferate
- Conducerea agresivă (frânare bruscă, slalom printre mașini)
Lucian Diniță, fostul șef al Poliției Rutiere, susține că aceste noi reglementări ar trebui explicate foarte bine de autorități înainte de a începe să producă efecte.
”Deși aceste reglementări vizează mai mult de 7 milioane de conducători auto, nu am văzut pe nimeni de la Ministerul de Interne care să iasă public și să da niște lămuriri sau să spună modalitatea în care se va acționa.
Unele aspecte ar putea să regleze și să reglementeze din ceea ce se produce în trafic, dar partea cu agresivitatea, pentru că nu știm, nici eu, nici dumneavoastră, care sunt efectele și ce se va întâmpla efectiv. Nimeni nu explică”, a spus Lucian Diniță.