Iată de ce e bine să bei zilnic apă cu castraveți:
Apa cu castraveți este bună pentru musculatură
Castraveții furnizează siliciu, un mineral important pentru sănătatea musculaturii și este cu atât mai bine cu cât consumi apa cu castraveți în fiecare zi, scrie site-ul mdhealthtips.com Ce trebuie să faci este doar să adaugi câteva rondele de castravete într-o sticlă cu apă și să o consumi în timpul antrenamentului la sală pentru a furniza mineralele necesare musculaturii.
Apa cu castraveți este bună pentru piele
Pe lângă siliciu, castraveții mai conțin antioxidanți care mențin pielea elastică și fără imperfecțiuni. Dacă suferi de acnee, poți să folosești feliile reci de castravete pentru a le aplica pe zonele cu probleme. Acestea vor reduce roșeața cauzată de coșuri. De asemenea, poți chiar să folosești apa cu castravete pentru a clăti fața cu ea.
Apa cu castraveți curăță corpul de toxine
Castraveții sunt recunoscuți pentru efectul lor detoxifiant, favorizând eliminarea toxinelor din corp. Asfel că poți să folosești apa cu castraveți ca băutură detoxifiantă, în special dacă și-ai propus să urmezi o cură de detox cu alimente sănătoase și sucuri de legume/verdețuri.
Apa cu castraveți îți dă energie
Dacă o folosești ca substitut pentru băuturile cu cofeină sau cele acidulate, apa cu castraveți este foarte eficientă, deoarece îți va conferi energie. Iar datorită efectul său detoxifiant care favorizează eliminarea toxinelor din corp, apa cu castraveți te ajută să alungi oboseala și să te concentrezi mai bine, scrie eva.ro.
Apa cu castraveți conține vitamine și minerale
Castraveții adaugă vitamine și minerale, astfel că merită să îi adaugi în apa pe care o consumi în fiecare zi. Ca să faci apă cu castraveți trebuie să lași la infuzat câteva felii de castravete într-un litru cu apă (de preferat peste noapte). De asemenea, pentru un plus de savoare și antioxidanți mai poți să adaugi felii de lămâie, portocală și frunze de mentă sau busuioc.