Ryan, care a participat la o reuniune a conducerii executive a OMS, susține că estimările "cele mai bune" arată că o persoană din zece la nivel mondial s-ar fi infectat cu COVID-19.
Potrivit specialistului, citat de Associated Press, valorile pot varia de la zonele urbane la cele rurale sau în cadrul diferitelor grupe de populație, însă pe ansamblu ar fi vorba de circa 760 de milioane oameni - o zecime din populația globală.
Această estimare arată, de asemenea, că majoritatea populației mondiale încă nu s-a infectat cu COVID-19 și rămâne expusă la riscurile asociate cu acest virus.
Statisticile oficiale, acreditate atât de OMS cât și de mediul academic, indică peste 35 de milioane de cazuri de infectare și mai mult de 2 miloane de decese în toată lumea până în prezent.
Nu scăpăm prea curând de pandemia de COVID-19
Oricum, sfârșitul pandemiei este încă departe.
Asia de Sud-Est înregistrează o creștere a numărului de infectări iar Europa și zona estică a Mediteranei consemnează o creștere a deceselor, în timp ce în Africa și în Pacificul de Vest evoluțiile pandemice sunt "mai degrabă pozitive", a mai spus dr. Ryan.
"Virusul continuă să se răspândească și omenirea se îndreaptă către o perioadă dificilă", a prognozat el.