Antena 3 CNN Actualitate Anunțul MAE pentru toți cei care aveau planificate călătorii în Turcia

Anunțul MAE pentru toți cei care aveau planificate călătorii în Turcia

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 21:17 16 Iul 2016 Modificat la 21:17 16 Iul 2016

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a reiterat, sâmbătă seară, recomandarea pentru turiştii şi ceilalţi cetăţeni români aflaţi pe teritoriul Turciei să evite orice deplasări care nu sunt necesare, în special în locuri aglomerate, şi să se informeze în permanenţă asupra evoluţiei situaţiei interne, în contextul evenimentelor recente din această ţară. 

Se recomandă cetăţenilor români să verifice la operatorii de transport şi de turism disponibilitatea efectuării călătoriei spre şi dinspre Turcia, subliniază MAE într-un comunicat de presă. 

Cetăţenii români pot apela telefonic Ambasada României la Ankara şi Consulatele Generale ale României din Istanbul şi Izmir prin intermediul Centrului de Contact şi Suport pentru Cetăţenii Români din Străinătate, care funcţionează în regim de permanenţă, la numerele +90.312.44.77.920; +90 212 3583541; +90 212 3580516; +90 212 3583537, +90 232 4650579.

Bilanțul tentativei de lovitură de stat din Turcia a ajuns la 265 de morți și 1440 de răniți. De asemenea, peste 3.000 de militari participanţi la complot au fost arestaţi preventiv.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole