Pandemia a afectat masiv vânzările, iar proprietarul Zara a înregistrat o pierdere trimestrială majoră, o creştere observându-se din mai, odată cu măsurile de relaxare.
Acţiunile companiei au scăzut cu aproape 20%.
În urmă cu o zi, grupul spaniol a anunţat că vrea să investească trei miliarde de dolari pentru a creşte vânzările brandurilor Zara şi Bershka în mediul on-line şi pentru a extinde spaţiul din magazine.
Retailerul spaniol, care mai deţine brandurile Massimo Dutti şi Stradivarius, îşi propune ca peste 25% din totalul vânzărilor să vină din mediul virtual până în 2022, după ce vânzările online au redus semnificativ declinul de 44% din primele trei luni ale anului.
Cât au scăzut vânzările
Compania a raportat o pierdere de 409 de milioane de euro în perioada februarie - aprilie, în comparaţie cu un profit net de 734 de milioane de euro în aceeaşi perioadă din 2019.
Vânzările au scăzut la 3,3 miliarde de euro, de la aproape 6 miliarde de euro în primul trimestru al anului trecut.
La sfârşitul lunii aprilie, Inditex avea deschise 965 de magazine în 27 de ţări, dintr-un total de 7.469 de magazine (la sfârşitul anului 2019).