Antena 3 CNN Actualitate Anunț oficial! Salarii mărite cu 25% pentru românii care lucrează în acest domeniu!

Anunț oficial! Salarii mărite cu 25% pentru românii care lucrează în acest domeniu!

2 minute de citit Publicat la 20:36 07 Feb 2018 Modificat la 20:36 07 Feb 2018

Majorarea salariilor pentru personalul din familia ocupaţională Justiţie în anul 2018 se va face prin majorarea cu 25%, începând cu luna ianuarie 2018, a salariului de bază / indemnizaţiei de încadrare avute în luna decembrie 2017, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii.

"Ca urmare a discuţiilor care au avut loc între ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia-Olguţa Vasilescu, mai mulţi specialişti ai MMJS şi reprezentaţi ai grefierilor, ai Ministerului Justiţiei, Ministerului Public, Curţii de Apel Bucureşti şi Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, MMJS face următoarele precizări în legătură cu aplicarea Legii 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice: începând cu luna ianuarie 2018, salariul de bază/ indemnizaţia de încadrare vor fi determinate prin majorarea salariului de bază / indemnizaţiei de încadrare avute în luna decembrie 2017 cu 25% (art. 38 alin.(3) lit.a)). Cuantumul brut al sporurilor avute în luna decembrie 2017 se majorează cu 25%, rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018", se spune în comunicat.

Conform anunţului, în situaţia în care salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare majorate cu 25% vor fi mai mari decât cele prevăzute de lege în anexa nr.V, nivelul salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare va fi stabilit la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022, care cuprinde gradaţiile aferente tranşelor de vechime în muncă şi, după caz, majorările salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare prevăzute în conţinutul legii.

"Începând cu luna ianuarie 2018, în situaţia în care salariile de bază/ indemnizaţiile de încadrare vor fi stabilite la nivelul anului 2022, cuantumul sporurilor va fi determinat prin aplicarea procentelor prevăzute de lege asupra salariilor de bază/ indemnizaţiilor de încadrare şi după caz, cu respectarea prevederilor din Regulamentul-cadru elaborat de Ministerul Justiţiei conform art.23 din lege, şi cu respectarea prevederilor art.25 din lege", se mai arată în comunicat.

De asemenea, în comunicat se oferă şi câteva exemple. Astfel, pentru un grefier grad II, cu peste 20 ani vechime la ÎCCJ, care în decembrie 2017 avea un salariul de bază de 6.214 lei, cuantumul sporului de risc şi suprasolicitare 752 lei, cuantumul sporului de condiţii de muncă 615 lei, un salariu brut de 7.581 lei (6214 + 752 + 615) şi un salariul net de 5.317 lei, din ianuarie 2018 salariul de bază rezultat ca urmare a majorării cu 25% va fi de 7.768 lei (6.214 * 1,25) şi este mai mare decât cel prevăzut în grila de salarizare pentru anul 2022 pentru această funcţie, de 7.282 lei şi ca atare va fi acordat cel din grila de salarizare.

MMJS precizează că, în această situaţie, cuantumul sporurilor va fi determinat prin aplicarea procentelor prevăzute de lege asupra salariului de bază prevăzut de grila de salarizare pentru această funcţie, şi anume: nivel al sporurilor plafonat la 30%, aşa cum prevede art.25 din lege, cuantumul sporului 2.185 lei (7.282 * 0,30), salariu brut 9.467 lei (7.282 + 2.185), salariul net 5.538 lei. Comparând salariul net din decembrie 2017 cu cel din ianuarie 2018 rezultat prin aplicarea grilei de salarizare, rezultă o creştere a salariului net de 221 lei.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole