Antena 3 CNN Life Știinţă Anunțul oficial al Pentagonului despre extratereștri. Sute de noi rapoarte sunt în curs de cercetare

Anunțul oficial al Pentagonului despre extratereștri. Sute de noi rapoarte sunt în curs de cercetare

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 17:16 17 Dec 2022 Modificat la 17:16 17 Dec 2022

Noul demers al Pentagonului de a investiga rapoartele referitoare la OZN-uri nu a oferit până în prezent nicio dovadă conform căreia extratereştrii ar fi vizitat Pământul sau s-ar fi prăbuşit pe planeta noastră. Subsecretarul de stat pentru informații și securitate, Ronald Moultrie a declarat vineri că nu au fost găsite dovezi în acest sens.

"Până acum, nu am văzut nimic care ar sugera că a existat o vizită extraterestră, o prăbuşire extraterestră sau ceva de acest gen", a afirmat Ronald Moultrie.

Demersul Pentagonului de a investiga anomalii, obiecte neidentificate - în spaţiu, pe cer sau chiar sub apă -, a condus însă la sute de noi rapoarte care sunt în curs de cercetare, au declarat înalţi responsabili din armată.

Există persoane care nu exclud posibilitatea ca aceste ființe să existe cu adevărat, fiind și cazul directorului Biroului de soluţionare a anomaliilor în toate domeniile (AARO), Sean Kirkpatrick.

"Aş spune doar că ne structurăm analiza astfel încât aceasta să fie foarte amănunţită şi riguroasă. Vom parcurge tot", a adăugat el, vineri, în cadrul primei conferinţe de presă organizată de la înfiinţarea AARO, în luna iulie

Misiunea AARO se concentrează asupra activităţilor inexplicabile din proximitatea instalaţiilor militare, în spaţiul aerian restricţionat şi în "alte zone de interes", iar scopul său este de a contribui la identificarea posibilelor ameninţări la adresa siguranţei operaţiunilor militare americane şi a securităţii naţionale, notează agerpres.ro.

Anul trecut, au fost documentate, într-un raport guvernamental, peste 140 de cazuri pe care armata americană le numeşte oficial "fenomene aeriene neidentificate" (Unidentified Aerial Phenomena - UAP), observate începând din 2004.

Cu toate acestea, s-a constatat faptul că sunt prea puține date pentru a se putea cunoaşte cu exactitate dacă este vorba despre unele sisteme aeriene sofisticate, dezvoltate fie de guvernul american, fie de o entitate comercială sau de o putere străină precum China sau Rusia.

În același timp, raportul din 2021 a inclus câteva fenomene UAP, fiind vorba despre obiecte cu o viteză şi cu o manevrabilitate ce depăşeau tehnologia aviatică.

Mai mult, Kirkpatrick a declarat că de atunci au mai fost documentate câteva sute de cazuri, iar un înalt oficial din marină a dezvăluit, în luna mai, că numărul cazurilor raportate ajunsese deja la 400.

Citește mai multe din Știinţă
» Citește mai multe din Știinţă
TOP articole