Antena 3 CNN Actualitate Locale Anunț important pentru șoferii bucureșteni. Trafic restricționat în Capitală

Anunț important pentru șoferii bucureșteni. Trafic restricționat în Capitală

1 minut de citit Publicat la 19:44 29 Mai 2018 Modificat la 19:44 29 Mai 2018

Traficul rutier va fi restricţionat, miercuri, în Bucureşti, în zona Monumentului Trupelor de Geniu, pentru o ceremonie militară şi religioasă cu ocazia Zilei Armei Geniului, informează Brigada Rutieră. 

"În data de 30 mai, între orele 8,00 - 12,00, se va organiza o ceremonie militară şi religioasă cu ocazia Zilei Armei Geniului, la Monumentul Trupelor de Geniu de la intersecţia bd. Geniului cu bd. Iuliu Maniu. Pentru buna desfăşurare a evenimentului, se va restricţiona traficul rutier între orele 8,00 - 12,00, banda I de circulaţie pe bd. Iuliu Maniu, între bd. Vasile Milea şi bd. Geniului, inclusiv breteaua din dreptul Monumentului Eroilor Genişti, în conformitate cu avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti şi al Brigăzii Rutiere", precizează un comunicat transmis AGERPRES. 

Conform sursei citate, Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului şi de prevenire a accidentelor şi le solicită conducătorilor de autovehicule să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate, să îşi păstreze calmul şi să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone aglomerate, să reducă viteza atunci când trec pe lângă grupurile de pietoni şi să evite pe timpul deplasării manifestările de natură a pune în pericol siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic. Pietonii au obligaţia să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate trecerii, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu se deplaseze ori să staţioneze pe partea carosabilă. 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole