Antena 3 CNN Actualitate Social Anunț important pentru șoferi. Restricţii de trafic pe A1, în apropiere de municipiul Sibiu

Anunț important pentru șoferi. Restricţii de trafic pe A1, în apropiere de municipiul Sibiu

<1 minut de citit Publicat la 10:37 12 Sep 2018 Modificat la 10:37 12 Sep 2018

Traficul pe Autostrada A1 va fi restricţionat, de joi seara până vineri după-amiază, în apropiere de municipiul Sibiu, pentru desfăşurarea unor lucrări de reparaţii, anunţă Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov.

Conform unei informări a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov, se vor institui restricţii de circulaţie pe Autostrada A1, la kilometrul 237+800, de joi de la ora 20.00 până vineri, la ora 16.00, în cazul în care condiţiile meteorologice vor permite.

Restricţiile constau în închiderea circulaţiei pe breteaua de urcare din DN 1 (Mohu) pe A1, în vederea executării lucrărilor de reparaţii la partea carosabilă.

Participanţii la trafic care se deplasează pe direcţia Vâlcea - Sibiu vor putea pătrunde pe A1 doar dacă vor întoarce în sensul giratoriu din Şelimbăr (Mall) sau utilizând ruta: DN 1 - Şelimbăr - municipiul Sibiu - str. Semaforului - str. Henri Coandă - A1 (Zona Industrială Est), potrivit news.ro.

Etichete: restricţii trafic A1
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole