Antena 3 CNN Actualitate Anunț important făcut de primarul Gabriela Firea, privind situația din Capitală din cauza ploilor

Anunț important făcut de primarul Gabriela Firea, privind situația din Capitală din cauza ploilor

2 minute de citit Publicat la 18:52 03 Iul 2017 Modificat la 18:52 03 Iul 2017

Primarul general, Gabriela Firea, a anunţat, luni, că nu au fost blocate, în urma ploilor torenţiale, pasajele sau intersecţiile din Bucureşti, dar pe un număr de 26 de străzi s-au înregistrat acumulări de apă.

"Nu sunt intersecţii sau pasaje blocate. S-au înregistrat acumulări de apă în cinci sectoare ale Capitalei, şi anume: şapte străzi în sectorul 1, cinci străzi în sectorul 2, patru străzi în sectorul 3, în sectorul 4 sunt două artere inundate, iar în sectorul 6, opt străzi. Am solicitat ApaNova să intervină de urgenţă în toate aceste zone, pentru eliminarea acumulărilor de apă, cu toate echipele de intervenţie. Am cerut şi reprezentanţilor Administraţiei Străzilor să aibă echipele de intervenţie pe teren 24 de ore din 24, astfel încât să poată rezolva cât mai rapid defecţiunile apărute la sistemul de semaforizare. De asemenea, RATB trebuie să îşi suplimenteze mijloacele de transport în comun aflate pe traseu, astfel încât călătorii să nu aştepte foarte mult timp în staţii, în ploaie", a precizat edilul general într-un comunicat al Primăriei Capitalei.

Firea a cerut operatorilor de salubritate din toate sectoarele să fie în teren pentru a degaja de urgenţă eventualele deşeuri vegetale acumulate la nivelul gurilor de scurgere şi la rigole. Totodată, primarul a atras atenţia firmelor care au şantiere deschise în această perioadă să ia măsuri în cazul în care, în urma ploilor, semnalizarea cu garduri sau panouri de avertizare a fost distrusă.

Pentru sesizări privind RADET, ENEL, ApaNova etc. Primăria Capitalei pune la dispoziţia bucureştenilor numărul de telefon gratuit 0800.800.868

Potrivit sursei citate, reprezentanţii ApaNova au declarat că în prezent sunt în teren 15 hidrocurăţitoare, cinci autoutilitare şi alte utilaje specifice, împreună cu echipele aferente pentru rezolvarea situaţiilor punctuale apărute.

În intervalul 07:00 - 15:00, au fost înregistrate 153 de solicitări pentru intervenţie, dintre care aproximativ o sută au fost rezolvate, celelalte fiind în curs de soluţionare.

"Volumul undei de viitură tranzitate prin sistemul de canalizare, înregistrat la ora 16.00 era de circa 5 milioane de metri cubi, iar debitul maxim de circa 125 mc/s în condiţiile în care debitul Oltului (media anuală) este de 119 mc/s. Evenimentul pluvial este considerat unul excepţional, fiind emise de către ANM 13 avertizări de fenomene meteorologice periculoase imediate pentru Municipiul Bucureşti. Măsurătorile până în acest moment indică, în mai puţin de 24h, depăşirea volumului de precipitaţii normal pe toată luna în curs. Din această cauză, exista străzi cu acumulări de apă, dar datorită tuturor măsurilor luate, sistemul de canalizare rezistă, la limita de funcţionare sub presiune", au precizat reprezentanţii ApaNova, citaţi de PMB.

Sursă: Agerpres
Etichete: ploi Capitală
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole