Antena 3 CNN Externe Anunț important făcut de premierul britanic. Va propune un nou vot asupra acordului său de Brexit!

Anunț important făcut de premierul britanic. Va propune un nou vot asupra acordului său de Brexit!

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 22:58 13 Mar 2019 Modificat la 22:58 13 Mar 2019

Premierul britanic, Theresa May, va supune joi deputaţilor din parlamentul de la Londra o moţiune propunând organizarea până la 20 martie a unui nou vot asupra acordului de divorţ pe care ea l-a încheiat cu Uniunea Europeană, a anunţat miercuri seară guvernul britanic, transmit Reuters şi AFP.

Acest acord, încheiat la sfârşitul lui noiembrie, a fost respins deja de două ori de deputaţii britanici.

Dacă va fi adoptat de această dată, Theresa May le va cere liderilor europeni o scurtă amânare a Brexit-ului, până la 30 iunie. Dacă va fi refuzat din nou, amânarea s-ar extinde dincolo de 30 iunie şi va trebui ca ţara să organizeze alegeri europene în mai, a precizat executivul de la Londra.

Parlamentarii britanici au respins printr-un vot extrem de strâns, miercuri seara, opţiunea unui Brexit fără acord.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole