Astfel, cetățenii care vin din România și Bulgaria în Italia vor intra în carantină pentru două săptămâni. Măsura a fost luată de autoritățile din Italia din cauza evoluției pandemiei Covid-19 în țara noastră. Decizia privind carantinarea persoanelor care vin din România intră în vigoare cu efect imediat și este valabilă până la 31 iulie.
Italia este ţara unde se află cei mai mulţi români, peste 1.290.000 de conaționali trăind în această țară.
Italia impune carantina și izolarea românilor
„Tocmai am semnat un nou ordin care prevede carantină cetățenilor care au stat în România și Bulgaria în ultimele 14 zile. Această măsură este deja în vigoare pentru toate țările extra UE și extra Schengen. Virusul nu este învins și continuă să circule. Din acest motiv încă avem nevoie de precauție și atenție“, anunță Roberto Speranza, ministrul Sănătății din Italia.
1.119 cazuri noi în România, din 22 964 teste efectuate
Până astăzi, 24 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 42.394 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 25.349 de pacienți au fost declarați vindecați și 2.918 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. Totodată, au fost înregistrate 1.119 cazuri noi, 470 de persoane au fost reconfirmate pozitiv, iar 24 de persoane cu comorbidități au decedat, doar în ultimele 24 de ore.