Antena 3 CNN Actualitate Social Anunț de ultimă oră: Sindicaliștii de la metrou nu renunță la grevă

Anunț de ultimă oră: Sindicaliștii de la metrou nu renunță la grevă

3 minute de citit Publicat la 14:36 19 Noi 2018 Modificat la 14:36 19 Noi 2018

Unitatea - Sindicatul Liber Metrou (USLM) va declanşa miercuri greva generală pe termen nelimitat, circulaţia trenurilor de metrou urmând să fie oprită în intervalul orar 4:00 - 16:00, informează USLM printr-un comunicat remis luni AGERPRES, la câteva ore după ce Metrorex a anunţat că Tribunalul Bucureşti a declarat nelegală greva de avertisment din 15 noiembrie.

" Referitor la Comunicatul de presa Metrorex prin care opinia publica a fost informată că Tribunalul Bucureşti a declarat nelegală greva de avertisment, vă comunicăm şi alte câteva detalii privind decizia Tribunalului Bucureşti: ' ... respinge cererea de încetare a continuării acţiunilor de grevă întemeiate pe greva de avertisment ca prematur formulată' ' ... respinge în rest acţiunea (Metrorex) ca fiind neîntemeiată'. În aceste condiţii, conform adresei USLM nr. 324/16.11.2018, înregistrată la Metrorex sub nr. 3858/16.11.2018, miercuri 21.11.2018, la metrou va fi declanşată greva propriu-zisă pe termen nelimitat, zilnic între orele 4:00 - 16:00", subliniază USLM.

Sindicaliştii afirmă, însă, că sunt dispuşi în continuare la negocieri mai ales în condiţiile în care, potrivit unor informaţii difuzate în presă, conducerea Ministerului Transporturilor urmează să fie schimbată.

"Suntem dispuşi în continuare la negocieri mai ales că din informaţiile difuzate în presă chiar azi (luni, n.r.) urmează a fi schimbată atât conducerea Ministerului cât şi cea executivă, condiţii în care suntem nevoiţi să aşteptăm întâlnirea cu noile organe de conducere şi apoi ne vom pronunţa dacă vom declanşa sau nu greva propriu-zisă. Nu dorim să se înţeleagă faptul că refuzăm dialogul cu mass-media dar datorită situaţiei incerte nu am avut până în acest moment ce să comunicăm", precizează sursa citată.

Tribunalul Bucureşti a declarat nelegală greva de avertisment declanşată de USLM în data de 15.11.2018, pe motiv că USLM nu a respectat Legea dialogului social, a informat luni Metrorex.

"Instanţa constată nelegalitatea declarării şi declanşării grevei de avertisment în data de 15.11.2018, între orele 4.00-6.00, la nivel de Metrorex SA. Conducerea Metrorex îşi manifestă disponibilitatea pentru continuarea negocierilor, conform Legii dialogului social şi face apel la angajaţii săi să ia în considerare că asigurarea transportului călătorilor la timp şi în siguranţă este prioritară", subliniază Metrorex.

Angajaţii Metrorex ar urma să intre în grevă generală pe perioadă nedeterminată începând de miercuri, 21 noiembrie, între orele 4:00 - 16:00, dacă până atunci nu va fi rezolvat conflictul de muncă, a anunţat vineri Unitatea - Sindicatul Liber Metrou (USLM).

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a declarat săptămâna trecută că greva de la metrou este pentru conservarea privilegiilor pe care de mai bine de 15 ani le au comercianţii din staţii, metroul Bucureşti nefiind construit pentru bunăstarea câtorva dintre liderii sindicatului.

"Metroul Bucureşti nu a fost construit pentru bunăstarea câtorva dintre liderii sindicatului, care, de mai bine de 20 de ani, conduc sindicatul Metrorex şi negociază în numele a mii de angajaţi ai acestuia întotdeauna având în vedere şi propriile lor interese. Această grevă nu este pentru bunăstarea muncitorilor de la Metrorex. Această grevă este pentru conservarea privilegiilor pe care de mai bine de 15 ani le au comercianţii din staţiile de metrou", a subliniat Şova.

Potrivit şefului de la Transporturi, negocierile referitoare la încheierea Contractului Colectiv de Muncă au început cu câteva luni în urmă, au fost 8 runde de negocieri, iar principala şi singura revendicare nenegociabilă a fost creşterea salariilor cu 42%.

Ministrul de resort a menţionat, totodată, că angajaţii de la metrou au beneficiat de creşteri salariale în ultimii patru ani astfel: în 2015 - 9%, în 2016 - 12%, în 2017 - 21% şi în 2018 ar trebui negociată o creştere salarială de 42%.

Salariul mediu brut lunar pe cele mai importante categorii de salariaţi este de 7.300 lei pentru personalul tehnic, 8.000 lei pentru mecanici şi mecanici ajutor şi 5.300 lei pentru cei care lucrează în regim de noapte în staţiile şi pe liniile de metrou. Ministrul a amintit că, pe lângă salarii, există o serie de beneficii negociate şi obţinute de salariaţii Metrorex, precum tichete de masă de 12 lei/zi, decontarea a 75% din valoarea biletelor de odihnă şi de tratament, decontarea a 50% din costul abonamentelor pe calea ferată şi rutieră, decontarea a 99% din preţul cazării la Hotelul Zamora din Buşteni (hotel care aparţine sindicatului) sau permise CFR cu minimum 6 călătorii.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole