VREMEA. De asemenea, în București este așteptat să ningă în acest weekend, însă potrivit meteorologilor, nu vom avea parte de un strat consistent de zăpadă.
VREMEA. Astfel, începând de vineri seara, ora 22:00, până duminică, la ora 22:00, local şi temporar vor fi intensificări ale vântului, cu rafale în general de 45-50 km/h şi de peste 60-70 km/h la munte, iar pe parcursul zilei de duminică (29 decembrie) şi în sud-est. Temporar, în zona montană va ninge, iar local în Transilvania, în sudul Moldovei şi din a doua parte a zilei de sâmbătă (28 decembrie) şi în Muntenia şi vestul Dobrogei vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă.
VREMEA. Codul galben de ninsori va fi instituit în intervalul 27 decembrie, ora 22:00 - 29 decembrie, ora 20:00, când vor avea loc ninsori însemnate cantitativ şi viscol în judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui şi în anumite zone din judeţele Vrancea, Covasna, Buzău, Braşov, Prahova, Argeş, Dâmboviţa, Sibiu, Vâlcea, Gorj şi Hunedoara.
VREMEA."În Carpaţii Meridionali şi de Curbură, iar din dimineaţa zilei de sâmbătă (28 decembrie) şi în cea mai mare parte a Moldovei va ninge, temporar însemnat cantitativ, astfel că se va depune strat de zăpadă, local consistent. Vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 50 - 55 km/h, iar la munte, în special pe creste, vor fi rafale de peste 70-80 km/h, viscolind şi spulberând zăpadă", spun meteorologii.
Anunț de ultimă oră de la meteorologi: Ninsoare în acest weekend în Capitală