Antena 3 CNN Sport Tenis Roger Federer anunță că nu va participa la Roland Garros

Roger Federer anunță că nu va participa la Roland Garros

1 minut de citit Publicat la 23:21 15 Mai 2017 Modificat la 23:21 15 Mai 2017

Fostul număr 1 mondial a anunțat că a decis să nu participe la Roland Garros în acest an, după ce a câștigat primul turneu de mare șlem al anului. Federer va împlini 36 de ani pe 8 august.

"Din păcate, am decis să nu particip la Open-ul Francez. Am muncit din greu în ultima vreme, atât pe teren, cât și în afara lui, în ultima lună astfel încât să pot juca în circuitul ATP pentru mulți ani de acum înainte și cred că e cel mai bine să sar peste sezonul pe zgură în acest an și să mă pregătesc pentru sezonul de iarbă și pentru cel pe ciment. Începutul acestui an a fost magic pentru mine și trebuie să recunosc că programarea va fi cheia longetivității mele de acum încolo. De aceea, eu și echipa mea am decis că nu e în interesul meu să joc nici măcar un la un eveniment pe zgură, nici din punct de vedere fizic, din perspectiva restului sezonului. Îmi vor lipsi fanii mei francezi, care mereu au fost aproape de mine și abia aștept să-i văd anul viitor", a anunțat Roger Federer.

Federer a câștigat toate cele patru turnee de mare șlem, dar are o singură victorie la Paris, în 2009.

Etichete: Roger Federer tenis
Citește mai multe din Tenis
» Citește mai multe din Tenis
TOP articole