Klaus Iohannis și Emmanuel Macron au avut o discuție telefonică vineri după amiază. Președintele Franței a declarat că va retrage candidatura domnului Jean-François Bohnert și o va susține pe Laura Codruța Kovesi pentru șefia Parcherului European.
”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a avut vineri, 19 iulie a.c., o convorbire telefonică cu Președintele Republicii Franceze, domnul Emmanuel Macron.
Cei doi omologi au abordat o serie de teme europene, cu accent pe candidatul pentru funcția de procuror-șef european.
În virtutea bunei colaborări și a bunei înțelegeri între cei doi șefi de stat, Președintele Emmanuel Macron i-a transmis Președintelui Klaus Iohannis că va retrage candidatura domnului Jean-François Bohnert și că o va susține pe doamna Laura Codruța Kövesi la conducerea Parchetului European”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.