O nouă lege care se discută în prezent în Parlament, în contextul regulamentului european pentru protecţia datelor, prevede modificări în cazul camerelor de supraveghere montate în scările de bloc.
“Dacă discutăm despre o simplă asociaţie de proprietari, este de ajuns ca toţi proprietarii să fie de acord şi să pună o notificare pe scara blocului. Și pentru case la fel atâta timp cât camera nu bate spre curtea vecinului”, a spus Cristian Deca, specialist securitatea datelor personale, potrivit stirileprotv.ro.
Cât despre camerele de supraveghere a traficului sau a marilor intersecţii din oraşe, instituţiile statului trebuie să facă analize prin care să demonstreze că acele imagini sunt captate pentru interesul public şi siguranţa oamenilor.
Chiar şi aşa, imaginile nu trebuie păstrate mai mult de 30 de zile.