Antena 3 CNN Life Sănătate Peste 200.000 români și-au anulat programarea la vaccinarea cu AstraZeneca

Peste 200.000 români și-au anulat programarea la vaccinarea cu AstraZeneca

Andreea Cigolea
1 minut de citit Publicat la 17:35 06 Apr 2021 Modificat la 17:35 06 Apr 2021

”Au fost peste 207.000 de anulări în platformă, iar dintre cei care și-au confirmat programarea, avem circa 99.000 de persoane care nu s-au prezentat, care și-au anulat programarea ceea ce reprezintă 28% dintre cei care își confirmaseră programarea”, a spus el.

”Este un procent mare, o treime din persoanele programate care nu s-au prezentat. Este clar un aspect pe care l-am sesizat cu toții. Considerăm că avem nevoie de o mai bună înțelegere a acestui aspect de către orice om care dorește să se vaccineze. Este absolut firească și legitimă ezitarea oamenilor la acest moment. Avem nevoie de mai multe informații oficiale de la Agenția Europeană a Medicamentului. Și noi, cei care luăm decizia, avem nevoie de mai multe informații”, a spus Gheorghiță.

Există o legătură între vaccinarea cu AstraZeneca şi formarea cheagurilor de sânge

Există o legătură între vaccinarea cu AstraZeneca şi cheagurile de sânge care au ucis câteva zeci de persoane în Europa şi în Marea Britanie, a declarat un oficial al Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA).

”Putem să o spunem de-acum. Este clar că există o legătură cu vaccinul. Cu toate acestea, nu ştim deocamdată ce cauzează această reacţie. Rezumând, în următoarele ore vom spune că există o legătură, dar este necesar să înţelegem cum are loc”, a declarat într-un interviu Marco Cavaleri, însărcinat cu strategia vaccinării la EMA.

El a precizat că agenția va veni cu detalii suplimentare.

În martie numeroase țări au întrerupt vaccinarea cu AstraZeneca, după mai multe raportări care evidențiau apariția de cheaguri de sânge la cei vaccinați. European Medicines Agency a spus atunci că nu a identificat încă niciun factor de risc, cum ar fi vârsta, sexul sau antecedente de tulburări de coagulare a sângelui, pentru cazurile de tromboză raportate. EMA a reiterat faptul că beneficiile vaccinului depășesc riscurile, dar a avertizat că oamenii ar trebui să fie conștienți de „mica posibilitate” de apariție a cheagurilor rare de sânge și trebuie să solicite asistență medicală.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole