Antena 3 CNN Economic Cum e mai bine să negociem salariul: în lei sau euro, brut sau net. Specialiștii ne lămuresc

Cum e mai bine să negociem salariul: în lei sau euro, brut sau net. Specialiștii ne lămuresc

Andreea Boghici
2 minute de citit Publicat la 10:50 23 Noi 2021 Modificat la 10:50 23 Noi 2021

Anul 2021 a fost un an dificil pentru majoritatea, însă în 2022 va fi mai greu din punct de vedere economic, dar și social.

”Puțin cam delicat să vorbim de o formulă despre cum negociem salariu pentru că, cred că depinde de la angajator la angajator mai ales atât timp cât România nu a trecut la moneda euro.

Probabil că în continuare vom discuta de contracte negociate în lei, dar într-adevăr există un curent în sensul acesta și anume tot mai mulți angajați întreabă care este netul, și negocierea se face în net, nu la valoarea brută.

Pe de altă parte, dacă ar trebui să luăm în calcul toate schimbările care au loc de-a lungul unui an calendaristic, fie că vorbim de inflație, de valorizare leu, euro, atunci ar trebui să vă spun că dacă am lua în considerare, și aici mă refer în special la angajatori, să indesăm salariile cu rata inflației cred că ar trebui ca această măsură să fie mai degrabă unitară în ceea ce privește pensiile și alocațiile pentru că sunt tot venituri.

Cred că în acest moment gradul de uzură al anteprenorilor, dar și al angajaților ar fi foarte greu de implementat în special pentru 2022 în care se anunță mai greu din punct de vedere economic, dar și social în comparație cu 2021”, a explicat pentru Antena 3, Cristina Chiriac - CONAF.

În anteprenoriat, una dintre problemele reale din acestă perioadă este lipsa angajațiilor.

Ce ar trebui să luăm în calcul în acestă periodă dificilă?

”Să știți că în special cei care oferă salarii destul de competitive reușesc să-și găsească forțe de muncă calificată. Problema se pune în mod deosebit acolo unde avem nevoie de adevărații meseriași.

Acele meserii clasice care România nu le-a mai readus în actualitate de foarte mult timp. Mă refer de exemplu la electricieni, la instalatori, la cadre didactice etc și s-a construit o nouă formă de anteprenoriat în sensul că marea majoritate a celor care au o meserie așa cum i-am spus noi de foarte multe ori, brățară de aur, au învățat că trebuie să transmită meșteșugul acesta din generație în generație și-au devenit anteprenori.

Foarte mulți sau frilenceri în consecintă și-au mărit veniturile în mod considerabil și au constatat că este o nouă formă economică.

În consecință, cam așa se întâmplă lucrurile la forma actuală și probabil că acest curent dezvoltat foarte mult și în celălalte țări membre ale Uniunii Europene va prinde tot mai mult aripi și în România având în vedere faptul că se pune foarte mult accent la ora actuală pe educație practică începând de la cele mai fragede vârste”. afirmă Cristina Chiriac, CONAF.

Etichete: salariu euro lei brut
Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole