Antena 3 CNN Actualitate Anul trecut, în România, s-au născut cei mai puțini copii, din 1930 încoace: Și rata de fertilitate a scăzut, anunță INSSE

Anul trecut, în România, s-au născut cei mai puțini copii, din 1930 încoace: Și rata de fertilitate a scăzut, anunță INSSE

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 13:21 31 Mai 2021 Modificat la 13:21 31 Mai 2021

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, ponderea minorilor în totalul populaţiei după domiciliu a fost, la 1 ianuarie 2021, de 17,6%, în scădere faţă de anii anteriori. 

La începutul anului 2021, numărul copiilor cu vârsta până în 18 ani care aveau domiciliul în România era de aproape 3,9 milioane, în scădere cu 38 de mii.

Ponderea băieţilor în segmentul de populaţie mai mică de 18 ani a fost, în ultimii ani, superioară (51,4%), comparativ cu cea a fetelor de aceeaşi vârstă; raportul de masculinitate fiind de 1.057 băieţi la 1.000 fete.

Cea mai ridicată rată a natalităţii, înregistrată în anul 2020, a fost în Bucureşti-Ilfov

Cele mai ridicate rate ale natalităţii , înregistrate în anul 2020, au fost în regiunile Bucureşti-Ilfov (9,1 născuţi-vii la 1.000 locuitori), Nord-Vest (8,8 ‰) și Centru (8,7 ‰), iar cele mai scăzute rate de natalitate s-au înregistrat în regiunile Sud-Est (7,2 născuţi-vii la 1.000 locuitori) și Sud-Vest Oltenia (7,0 ‰);

La începutul anului şcolar 2020/2021, populaţia şcolară era de 3.494.670, cuprinsă într-o reţea de învăţământ cu 6.970 unităţi şi 235.600 cadre didactice.

Din totalul populaţiei şcolare, numărul copiilor din creşe şi grădiniţe era de 522.600, al elevilor din clasele primare şi gimnaziale a fost de 1.589.400, iar al celor din învăţământul liceal era de 620.600. Pentru aceeaşi perioadă de referinţă, gradul de cuprindere în învăţământ a populaţiei de vârstă şcolară a fost de 71,9%.

Din numărul total de elevi înscrişi, 2.215.890 erau înscrişi la forma de învăţământ cu frecvenţă.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole