Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep (1 WTA), a vorbit despre cel mai dificil moment pe care l-a traversat în colaborarea cu jucătoarea română, mai exact înfrângerea de la Miami în fața Johannei Konta.
După acel meci, australianul i-a spus Simonei că își dă demisia, dar a revenit ulterior asupra deciziei.
"A fost dificil, dar a fost nevoie de așa ceva. I-aș fi făcut un deserviciu dacă o băteam pe umăr și îi spuneam: Nicio grijă, ne revenim săptămâna viitoare. Am simțit că-mi fac treaba așa. Chiar dacă mă putea costa postul de antrenor, era mai bine pentru ea pe termen lung să înțeleagă ce face pe teren și să devină mai bună", a declarat Darren Cahill, potrivit gsp.
Totuși, Darren Cahill și Simona Halep au trecut peste momentul neplăcut de la Miami, continuându-și colaborarea.