Antena 3 CNN International News Ce au discutat Antony Blinken și Serghei Lavrov timp de 10 minute la reuniunea G20

Ce au discutat Antony Blinken și Serghei Lavrov timp de 10 minute la reuniunea G20

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 15:26 02 Mar 2023 Modificat la 15:26 02 Mar 2023
Ce au discutat Antony Blinken și Serghei Lavrov timp de 10 minute la reuniunea G20

Informația provine de la un oficial al Departamentului de Stat al SUA care a călătorit cu Blinken, notează CNN.

Întâlnirea a avut loc joi, în contextul tensiunilor ridicate din cauza războiului din Ucraina și după suspendarea participării Rusiei la Tratatul New START privind armele nucleare.

Blinken și Lavrov au vorbit timp de aproximativ 10 minute, a precizat oficialul citat de CNN.

În cadrul discuției, Blinken a cerut Rusiei să îl elibereze pe Paul Whelan, un american condamnat în Rusia la 16 ani de detenție pentru spionaj.

Citește și: Vladimir Putin și-a anulat programul oficial după incidentele din regiunea rusă Briansk

De asemenea, șeful diplomației americane a cerut ca Rusia să revină în Tratatul la New START și a subliniat că sprijinul SUA pentru Ucraina va continua.

Sursa citată de CNN arată că întâlnirea Blinken - Lavrov a fost neplanificată și că secretarul de stat american a fost cel care l-a abordat pe ministrul rus de Externe.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a confirmat întâlnirea pentru CNN, dar a spus că "nu au avut loc negocieri".

Ultima dată când Blinken și Lavrov s-au întâlnit față în față a fost înainte de invazia rusă.

Foto: Antony Blinken și Seghei Lavrov la reuniunea Consiliului Miniștrilor de Externe ai OSCE de la Stockholm, 2 decembrie 2021

Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole