Și-a făcut un obicei în a promova importanța educației și de a orienta și alți copii care au nevoie, către program.
Pe lângă acestea el este și un luptător atât în sensul figurat cât și în sensul propriu. Îi place sportul, este tenace și ambițios și, în ultimii 4 ani, în fiecare an fost campion naţional, european, vice-campion mondial la kick-boxing, la categoria lui de vârstă.
"Îmi place lupta. Mai ales să câştig meciurile. Sper să ajung un campion mare, la gale, ca să îmi pot ajuta părinţii.
Cel mai greu meci al meu a fost campionatul mondial. Prima repriză a fost a mea, a doua, la amândoi şi atunci mi s-au pus mai multe puncte mie, am punctat mai mult.
Tata m-a învățat că, dacă vrei să ai ce ți-ai propus în viață, trebuie să muncești. Nu trebuie să aștepți de la nimeni ceea ce tu însuți poți să faci. În această perioadă aș vrea să fiu mai mult împreună cu copiii, colegii mei, să ne întoarcem la școală și să îmi pot relua antrenamentele și participarea la concursuri.
Sunt dezamăgit pentru că nu mai am competiţii, nu mai am concursuri, nu mai am unde să mai lupt.
Să dispară Coronavirusul! Să mă duc la antrenamente, la meciuri, să mă duc în Italia, ca să pot câştiga. Pe copiii de vârsta mea i-aş încuraja să vină la acest sport, să înveţe să se apere, să traiască o viaţă sportivă", a povestit Antonio.