Antena 3 CNN Externe Secretarul general ONU, despre criza din Israel-Gaza: "Nimic nu poate justifica actele de teroare"

Secretarul general ONU, despre criza din Israel-Gaza: "Nimic nu poate justifica actele de teroare"

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 21:08 09 Oct 2023 Modificat la 21:08 09 Oct 2023

Antonio Guterres, secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, a făcut declarațiile la New York.

"Recunosc doleanțele legitime ale poporului palestinian. Dar nimic nu poate justifica aceste acte de teroare și uciderea, mutilarea și răpirea civililor", a spus Guterres, potrivit Sky News.

Liderul ONU a făcut un apel privitor la încetarea ostilităților și la eliberarea ostaticilor.

"Îmi reiterez apelul de a sfârși imediat aceste atacuri și de a elibera toți ostaticii", a mai spus Antonio Guterres.

Citeşte şi: Israelul anunţă începerea ofensivei împotriva Fâşiei Gaza. A înrolat un număr record de 300.000 de rezerviști

De asemenea, el s-a declarat profund alarmat de informațiile privind moartea a 500 de palestinieni în urma loviturilor Israelului asupra Fâșiei Gaza.

"În timp ce recunosc preocupările legitime ale Israelului în materie de securitate, îi reamintesc, de asemenea, că operațiunile militare trebuie să se desfășoare în strictă conformitate cu dreptul umanitar internațional.

Civilii trebuie să fie respectați și protejați în orice moment, iar infrastructura civilă nu trebuie să fie niciodată o țintă", a adăugat Antonio Guterres.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole