"Acest război nu va dura la nesfârșit. Va veni o vreme când vor avea loc negocieri de pace. Nu văd asta în viitorul apropiat. Dar pot spune un lucru.
Nu vom renunța niciodată", a declarat Guterres într-o conferință de presă comună cu președintele Austriei, Alexander Van der Bellen, la Viena.
"Pentru noi este clar că în acest moment că nu există nicio perspectivă de încetare a focului sau de negocieri de pace", a continuat Secretarul General al Națiunilor Unite.
"De aceea ne concentrăm pe îmbunătățirea condițiilor de salvare a civililor, în cooperare cu Crucea Roșie în vederea instituirii unor coridoare umanitare", explicat el.
Antonio Guterres - care a venit la Viena din Republica Moldova - a făcut aluzie la recentele sale vizite la Moscova și Kiev, în cursul cărora nu a reușit să facă progrese către un armistițiu în războiul din Ucraina, dar a putut facilita organizarea evacuării civililor de la combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol.
"Aceasta arată că încă putem face multe din punct de vedere diplomatic pentru a salva vieți și a diminua daunele", a estimat el, angajându-se "să fie pregătit" în orice moment pentru a contribui la găsirea unei soluții de pace în conformitate cu dreptul internațional.
Foto: rachetă Iskander, utilizată de armata rusă în Ucraina