Antena 3 CNN Actualitate Anton Hadăr, despre greva profesorilor: "Continuăm, guvernul nu ne-a convins"

Anton Hadăr, despre greva profesorilor: "Continuăm, guvernul nu ne-a convins"

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 19:29 04 Iun 2023 Modificat la 19:51 04 Iun 2023

"Alma Mater n-a reușit până acum să finalizeze toate documentele necesare începerii grevei din motive de necrezut. Este aproape imposibil România să declare o grevă ca să fie legală. Ne uităm pe altă cauză, pe ideea că suntem împotriva politicilor sociale și comice a României.

A trebuit să luăm întâi semnături, să stăm 10 zile în negocieri. Și am făcut-o laolaltă cu colegii din preuniversitar și după aceea să-i întrebăm pe toți colegii dacă mai mergem mai departe după ce ne-au dat această ordonanță de urgență ori în perioada Rusaliilor, nu găsești pe nimeni la școală. Și începem și noi de marți să vedem încotro o luăm în legătură cu colegii de la preuniversitar greva merge mai departe.

Citeşte şi: Mesajul unei învăţătoare pentru Klaus Iohannis: "Cum îndrăzniţi să vă încălcaţi propriile cuvinte" 

Atâta vreme cât una s-a discutat și alta a ieșit ca element legislativ Ordonanța de Urgență despre care a am tot vorbit prin turul de televiziune, este clar că lumea e nemulțumită și greva va merge atâta vreme cât cei care sunt în spatele nostru, în spatele colegilor de la preuniversitar, în cazul acesta, susțin greva, pentru că se votează într-un mod democratic, practic votează orice membru de sindicat, de la noi vine ce s-a discutat la Guvern, la președinție.

Citeşte şi: Părinţii se revoltă şi cer printr-o petiţie organizarea examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat la datele fixate

Ați văzut că am venit de la Președinție, cu acordul președintelui și oamenii din stradă l-au făcut zob. Deci se merge prin vot la nivelul cel mai de jos, la chiar la femeia de serviciu, dacă e membru de sindicat", a spus Anton Hadăr, preşedinte Alma Mater.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație "Spiru Haret" cer în continuare Guvernului și partidelor aflate la guvernare să-și asume printr-un act normativ articolul scos din Legea Învățământului Preuniversitar și care nu a fost inclus nici în textul OUG 53/2023, ci doar în Nota de fundamentare a ordonanței, potrivit căruia salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole