Antena 3 CNN Coronavirus Cel mai cunoscut epidemiolog american anunță când vor începe copiii să fie vaccinați anti-COVID

Cel mai cunoscut epidemiolog american anunță când vor începe copiii să fie vaccinați anti-COVID

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 21:34 28 Feb 2021 Modificat la 21:34 28 Feb 2021

Astfel, potrivit lui Fauci, copiii americani cu vârsta sub 12 ani vor fi, foarte probabil, vaccinaţi la începutul anului 2022.

Vaccinarea copiilor este un subiect extrem de sensibil în Statele Unite, în condițile în care sunt milioane de părinţi ai căror copii urmează cursuri la distanţă.

Situaţiile sunt foarte diverse, în funcţie de state şi de natura şcolilor - publice, private, religioase - şi există tensiuni între autorităţi şi profesori cu privire la redeschiderea unităţilor de învăţământ.

În prezent, vaccinurile nu se pot administra persoanelor cu vârste sub 16 ani

Pentru moment, niciunul dintre cele trei vaccinuri autorizate în Statele Unite, Pfizer/BioNTech, Moderna, Johnson & Johnson, nu poate fi administrat sub vârsta de 16 ani.

Însă dr. Fauci a declarat că unele companii au început deja studii pentru a reduce ''treptat'' această vârstă.

Având în vedere progresul acestor studii, imunologul a estimat că cei cu vârsta sub 12 ani vor fi vaccinaţi cel mai devreme la sfârşitul anului şi ''cel mai probabil, în primul trimestru al anului 2022''.

Liceenii ar trebui să poată fi vaccinaţi încă din această toamnă, a adăugat cunoscutul imunolog.

Sursa: Agerpes

Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole