Antena 3 CNN Actualitate Atenționare de călătorie MAE în Grecia: Pericol major de producere a incendiilor de vegetație

Atenționare de călătorie MAE în Grecia: Pericol major de producere a incendiilor de vegetație

Ioana Mircea
1 minut de citit Publicat la 22:21 22 Aug 2023 Modificat la 22:21 22 Aug 2023

Autoritățile elene au anunțat, pentru perioada 22 - 23 august, menținerea riscului ridicat de producere a incendiilor de vegetație (risc extrem de incendiu - gradul 5), pentru regiunea Attica, din Grecia Centrală, respectiv regiunile Beotia, Evia, Fokida și Peninsula Peloponez, regiunile Corintia și Argolida.

Având în vedere faptul că, în ultima perioadă, din cauza condițiilor meteorologice extreme, pe teritoriul acestei țări sunt în curs de desfășurare mai multe incendii de vegetație, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români să se informeze, înainte de începerea călătoriei, în legătură cu situația existentă și să evite deplasarea în zonele în care există incendii în desfășurare sau un risc iminent de producere a acestora.

Citește și: 18 cadavre arse au fost găsite într-o pădure din Grecia devastată de incendii

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români care se află într-o zonă în care se manifestă un incendiu să respecte cu strictețe instrucțiunile autorităților locale și să urmărească în permanență sursele oficiale de informare publică. Ministerul Afacerilor Externe reamintește cetățenilor români că legislația elenă interzice și sancționează drastic orice activitate în aer liber care poate produce scântei sau foc și poate genera, astfel, apariția unui focar de incendiu.

Cetățenii români care observă producerea unui incendiu pot anunța imediat evenimentul la numerele de telefon 112 (număr unic de urgență) sau 199 (serviciul de pompieri). \

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106710035 și Consulatului General al României de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție şi numărul de telefon de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă: +306978996222 și Consulatului General al României de la Salonic: +306946049076. Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații şi sfaturi de călătorie, potrivit Mediafax.

Etichete: incendii Grecia
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole