Școala româneasca îi tratează pe elevi ca pe niște roboți, creativitatea e puțină și puțin stimulată, pe grupurile de părinti se cer insistent temele copiilor, nu stim de ce nu e totusi treaba lor, a celor mici, sa stie ce au de facut.
Bullyingul e o problemă care nu ne preocupă, stresul școlar nu ne preocupă și așa, mai în liniște, mai vocal, copiii se satură.
Pentru că, din păcate, încă nimeni nu pare să fie interesat de transformarea școlii într-un mediu plăcut pentru toata lumea, la Antena 3 Live vorbim despre cărțile care ne pot ajuta să ne ajutăm copiii. Sigur, cam toți am citit cărțile care ne învățau diverse, pe când copiii noștri erau mai mici. Acum nu mai avem timp, energie, răbdare, deși poate acum e mult mai important.
Despre toate acestea ne-a vorbește Virginia Costeschi pentru că editura Trei are un număr semnificativ de titluri în domeniu.
„Cartea „Ghid pentru înțelegerea minții copilului”. E atât pentru părinții copilului obișnuit, cât și pentru părinții copilului vulnerabil. E foarte utilă multora. Multe din luptele acestea care vin din mediul școlar se întâmplă în mintea copilului. Am citit mult despre această tematică. Cărțile te învață cum să-ți dozezi discursul”.
„Sunt izolați cei care sunt altfel. Altfel înseamnă când ești introvert, când te joci alte jocuri decât restul colegilor, când nu citești ce citesc ceilalți. Când nu faci ceea ce fac ceilalți ești considerat altfel. Acel copil altfel se simte izolat, începe să comunice din ce în ce mai puțin, poate să scadă și la învățătură. Izolarea socială e greu de dus chiar și pentru un adult”.
Cum descoperim când copiii au o astfel de problemă
„Ca părinte, cred că simți lucrurile astea. Cred că poți să știi când joacă un rol. E importantă și comunicarea părinte-profesor. Dacă lucrurile nu merg bine, dirigintele ar trebui să vorbească cu părinții. Multe astfel de probleme pornesc de la faptul că într-o zi o dirigintă a observat că un copil era trist sau că nu mai răspundea ca înainte. Sunt multe semne care pot arăta când e o situație de genul acesta”.
„Anxietatea devine o problemă atunci când e atât de mare că copilul devine blocat, nu mai vrea să comunice cu nimeni, nu mai vrea să meargă la școală, nimic nu-l mai bucură”.
Cum ajutăm copiii
„Cartea „Alege cuvintele, nu bâtele și pietrele” îi ajută pe părinți și copii să-și construiască mecanisme de apărare pentru hărțuire, pentru nesiguranță. E vorba de acel bullying pe care îl ducem și noi de zeci de ani”
Când devine bullying-ul o problemă serioasă
„Știu un caz cu o fată care a stricat prietenia cu o copilă pe care o cunoștea în gimnaziu și cealaltă a început să împrăștie vorbe rele despre acea persoană. A ajuns la anorexie, izolare, gânduri de suicid. Vârsta aceasta a adolescenței presupune să faci parte dintr-un grup. Dacă ești singur, fie ai o personalitate foarte puternică, fie ai fost deja izolat și atunci cauți să te atașezi sau suferi foarte tare”.
„Bullying-ul devine o problemă când copilul se izolează, nu mai mănâncă, refuză să-și vadă prieteni, să iasă din cameră”.
„Se întâmplă uneori ca și copiii care agresează să aibă probleme mari acasă. Se poate ca și ei la rândul lor să fie agresați. E un cerc vicios care trebuie spart doar prin iubire, acceptare, apreciere, iar acestea vin de acasă”.
„La noi încă există mentalitatea că dacă te duci la psiholog, terapeut e ceva în neregulă. La școală, la ciclul primar există o evaluare făcută de învățător, iar la gimnaziu acel consilier al școlii merge la orele de dirigenție și discută cu copiii”.
„Personalitatea unui copil se conturează pe la 12 ani. Imediat după începe pubertatea care îi zăpăcește pe unii dintre ei. Trebuie să fii acolo pentru copilul tău”.
Cărți:
„Educația sexuală în era digitală”. E o temă de care ne ferim în școli și nu înțeleg de ce. Mie îmi spunea băiatul meu că la sport în vestiar se discută despre asta.
„Băieții sensibili cum să devină mai puternici”; „Codul încrederii pentru fete”- E o carte care le arată fetelor că a fi populară, a fi starleta școlii nu e cea mai bună rețetă. Sub această popularitate îți pot crește traume.
„Predarea bazată pe atașament”. E destinată profesorilor. E despre cum se poate crea un contract al clasei. E o chestie care implică pe toată lumea. Dacă se pornește de la un astfel de acord, situațiile conflictuale din clasă se reduc considerabil. La vârste mici copiii se simt importanți”.
Antena 3 a lansat joia, de la ora 15.00, un nou proiect, „antena3.ro LIVE, cu Maria Coman”, un format săptămânal de interviuri exclusiv online, care va aborda temele momentului şi le va analiza împreună cu cei în măsură să ofere răspunsuri.
Înregistrările dezbaterilor pot fi găsite și pe canalul de Youtube antena3ro.