Antena 3 CNN Actualitate Antena 3 transmite live din locurile sacre ale creştinilor! Cum arată locul unde a avut loc Cina cea de taină

Antena 3 transmite live din locurile sacre ale creştinilor! Cum arată locul unde a avut loc Cina cea de taină

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 17:00 21 Apr 2022 Modificat la 17:38 21 Apr 2022

Săptămâna patimilor în Ţara Sfântă! Antena 3 vă arată live cum se simte cea mai mare sărbătoare a creştinătaţii, exact din locul în care s-a schimbat omenirea.

Trimisul special al Antenei 3 la Ierusalim, Mădălina Mihalache, vă prezintă imagini din locul în care a fost săvârşită Cina cea de Taină, unde Hristos a mâncat cu Apostolii Săi ultima cină.

"În Joia Mare, ne aducem aminte de "Cina cea de taină", cina de rămas bun. Ultima cină a Mântuitorului Isus Hristos a avut loc aici. La aceeaşi masă erau cei 12 apostoli, iar Isus stătea în mijlocul lor, iar pe masă era doar pâine şi vin. Aici a instituit Isus Hristos taina împărtăşaniei. Prima împărtăşanie o primesc cei 12 apostoli, inclusiv Iuda trădătorul.

Tot în acest loc, Isus Hristos le spală picioarele celor 12 apostoli, inclusiv picioarele lui Iuda trădătorul. Şi, după ce a frânt pâinea şi a binecuvântat-o, în acel moment Iuda pleacă din acest loc şi pleacă către soldaţii care urmau să îl aresteze pe Isus Hristos.

Tot din acest loc pleacă şi Isus către Grădina Ghetsimani. Acolo va spune ultima sa rugăciune înainte de patimile sale", a transmis din Ierusalim, Mădălina Mihalache, reporter Antena 3.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole