Antena 3 CNN Actualitate Antena 3, premiată de medicii din linia întâi

Antena 3, premiată de medicii din linia întâi

1 minut de citit Publicat la 16:00 23 Iul 2020 Modificat la 16:00 23 Iul 2020

Reportajele exclusive din prima linie, interviurile cuprinzătoare cu privire la evoluţia pandemiei de coronavirus, mărturiile cutremurătoare ale pacienţilor şi imaginile nu de puţine ori dure, dar cu un strop de speranţă, au determinat profesioniştii din domeniul medical să considere Antena 3 un partener de nădejde în această luptă extrem de dură cu pandemia.

''Acea picătură de emoţie, de uman pe care ati reusit sa o scoateti in evidenta la cadrele noastre medicale, numai in acest film am gasit-o. Atunci am văzut pentru prima data culoarea florilor de la copacii din curtea spitului de boli infectioase pe care îl conduc de ceva ani. Mulţumim trustului Intact Media Group şi domnului director, Mihai Gâdea care a dat această posibilitate şi a avut această deschidere către Spitul de Boli Infecţioase'',a spus Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Sfînta Cuvioasa Paraschiva din Iaşi.

Sergiu Cora, Sabrina Preda şi Mihai Dină au fost în toată această perioadă în cele mai dificile situaţii alături de personalul medical, pentru a afla cât mai multe informaţii şi pentru a surprinde cele mai bune imagini.

Distincţia a fost acordată Antenei 3, în cadrul primei conferinţe de boli infecţioase organizată online de către Universitatea de Medicina şi Farmacie Grigore T. Popa din Iaşi.

 

Etichete: Antena 3 premiu
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole