Pe parcursul zilei au fost prezentate, în cadrul emisiunilor Antena 3, momente importante petrecute atât în România, cât și în lume în ultimul an, transmisiuni exclusive, dar și clipuri cu fragmente memorabile din emisiunile de pe parcursul celor 17 ani de emisie.
Pentru a aniversa cum se cuvine, jurnaliștii Antena 3 au povestit care a fost prima lor experiență sau amintire marcantă de la începutul colaborării lor cu cel mai urmărit post din România.
”Stăteam la masă cu Dana Grecu, eram fascinată de anumite persoane care erau deja la Antena 3 și pe care le urmăream”, și-a amintit Cătălina Porumbel.
”Prima cea mai dragă amintire a fost când pentru prima oară m-ai felicitat tu (n.r. Mihai Gâdea). Prima mea exclusivitate a fost cu imaginile cu Nicolae Popa și am adus aceste imagini. Și atunci am plecat de la redacție și pe hol m-am întâlnit cu tine și cu Mircea (n.r. Badea). Nu te mai văzusem până atunci. Atunci m-ai oprit și m-ai felicitat și îți dai seama... Sufletul meu de copil, tânăr jurnalist... a fost o bucurie”, a povestit și Ana-Maria Roman.
”Prima mea amintire a fost un impact, pentru că eu nu fusesem într-o altă televiziune înainte și când am intrat în redacție a fost așa... Uau! Ce-i aici? Dar prima amintire consistentă este când am realizat acele reportaje ”Copiii nu sunt de vânzare”, care au și fost premiate la New York Festivals și, da, atunci am simțit cu adevărat că asta este calea pe care trebuie să o urmez”, a spus Sergiu Cora.
Sergiu a împărtășit și o amintire amuzantă, de la primele sale transmisiuni live, alături de Mihaela Bîrzilă.
”Eram cu o prezentatoare care avea o emisie de trei ore (n.r. Mihaela Bîrzilă) și în primul live zice: Colgul meu, Sergiu Cola. Și zic, ok... a geșit. A doua oră, al doilea live, zice: Colegul meu, Sergiu Cola. Îmi era rușine, am transmis în redacție, zic: Cora, na... dacă nu vă supărați. A venit al treilea live și a zis: Colegul meu, George Cora”, și-a amintit râzând Sergiu Cora.
În videoclipul de mai jos puteți urmări ediția aniversară de 17 ani cu Antena 3, unde jurnaliștii postului de televiziune vă vor delecta cu multe povestiri cu umor: