În spațiul public au apărut rezultatele unui studiu realizat de Universitatea din București, potrivit căruia pâinea neambalată rămâne contaminată după contactul cu SARS-CoV-2 și ar putea constitui o sursă de transmitere pentru acest virus,
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) citează Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA), care afirmă că nu există dovezi științifice că alimentele de origine animală (carne, lapte, pește, produse din carne etc.) sau cele de origine nonanimală (legume, fructe, pâine, produse de patiserie etc.) sunt o sursă probabilă sau o cale de transmitere a virusului.
„COVID-19 este o boală respiratorie, iar calea principală de transmitere este prin contact de la persoană la persoană și prin contactul direct cu picăturile respiratorii generate atunci când o persoană infectată tușește sau strănută. Până la aceasta dată ANSVSA, ca autoritate competentă în domeniul siguranței alimentelor, nu a primit studiul realizat de UB și nu deține informații din a cui inițiativă a fost efectuat acest studiu. De asemenea, nu sunt cunoscute obiectivul studiului, modalitatea de lucru și dacă s-au urmat protocoalele de cercetare acceptate internaţional pentru studiile de acest tip, recomandate pentru evaluarea siguranţei alimentelor în Uniunea Europeană.
Din informațiile apărute în spațiul public, reiese că experimentele realizate în laboratoarele UB au vizat exclusiv suprafețele de polietilenă/polipropilenă utilizate la ambalarea produselor de panificație, nefiind identificate elemente noi față de studiile și rapoartele forurilor științifice europene și internaționale în ceea ce privește calea de transmitere a virusului responsabil de COVID-19 prin alimente”, arată ANSVSA.
În conformitate cu Ghidul pentru industria alimentară elaborat în contextul evoluției pandemiei de COVID-19 de catre Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO) și OMS ,,COVID-19 și siguranța alimentelor”, cercetările privind supraviețuirea virusului SARS COV 2 pe diferite suprafețe, realizate în condiții de laborator, trebuie interpretate cu prudență într-un mediu de viaţă real, spune agenția.
Astfel, interpretarea rezultatelor și concluziile studiilor efectuate ar trebui corelate și limitate la scopul acestora, ținând cont în același timp de datele științifice existente din domeniile conexe, precum și de alte date/informații care ar putea contribui la acuratețea concluziilor.
Respectarea cu strictețe de către personalul angajat care manipulează și comercializează alimentele a regulilor privind siguranța alimentelor, a celor de igienă personală și de informare adecvată a consumatorilor, garantează că produsele alimentare puse pe piață sunt sigure.
Ca o practică generală de igienă, clienții din magazine nu trebuie să atingă alimentele, altele decât cele pe care intenționează să le cumpere, pentru a evita contaminarea acestora cu diferiți agenți patogeni, care ar putea fi prezenți pe mâinile lor.