Antena 3 CNN Actualitate ANSVSA a confiscat peste 46 de tone de carne și produse lactate din piețe și supermarketuri, înainte de sărbători

ANSVSA a confiscat peste 46 de tone de carne și produse lactate din piețe și supermarketuri, înainte de sărbători

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 16:56 21 Dec 2023 Modificat la 16:56 21 Dec 2023

În urma a circa 500 de acţiuni de control făcute la depozite, în pieţe, supermarket-uri şi unităţi de alimentaţie publică, ANSVSA a dat amenzi de 3,5 milioane de lei.

Sancţiunile au fost date după ce s-au găsit produse alimentare depozitate necorespunzător sau expirate, dar şi fără documente.

Astfel, au fost confiscate peste 46 de tone de carne de pasăre, porc şi peşte, lapte şi produse lactate.

”Neregulile identificate în timpul controalelor au fost sancţionate prin aplicarea unui număr de 478 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 3.550.000 de lei. Totodată, au fost emise 7 Ordonanţe de suspendare a activităţii şi 5 Ordonanţe de interzicere a activităţii”, afirmă ANSVSA.

Citește și: Leguma de bază care și-a triplat prețul în ultimul an, în piețele din România. Era nelipsită de pe mesele românilor

De asemenea, s-a reţinut oficial o cantitate de 46.144 de kilograme de produse de origine animală (carne de porc, carne de pasăre, peşte şi produse din peşte, lapte, produse lactate şi 389.104 ouă).

Printre deficienţele identificate şi sancţionate se numără depozitarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare; produse cu termen de valabilitate depăşit; comercializarea produselor alimentare fără respectarea condiţiilor de igienă sau în spaţii neînregistrate sanitar-veterinar, lipsa echipamentului de protecţie pentru personalul angajat; nerealizarea programului de autocontrol; comercializarea de păsări vii fără documente sanitar-veterinare; manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare; nerespectarea frecvenţei de prelevare a produselor conform planului de autocontrol; lipsa documentelor care să ateste conformitatea sau trasabilitatea produselor; transportul de produse alimentare cu mijloace de transport neînregistrate sanitar-veterinar; transportul de animale cu mijloace auto neautorizate sanitar veterinar şi fără documentele necesare.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole