Antena 3 CNN Actualitate Locale Alertă alimentară în magazine. Sos de maioneză retras, după ce a fost contaminat cu o substanţă periculoasă

Alertă alimentară în magazine. Sos de maioneză retras, după ce a fost contaminat cu o substanţă periculoasă

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 16:58 16 Oct 2021 Modificat la 18:20 16 Oct 2021

Potrivit unei informări ANSVSA, lotul 1450 Regal sos cu maioneză 420 g, care expiră 23.03.2022, cod bare: 5941311006785, a fost retras din mai multe lanţuri de magazine din ţară.

Motivul: prezența oxidului de etilenă, o substanță periculoasă, interzisă în Uniunea Europeană pentru uz alimentar descoperită într-unul din ingredientele (guma xantan) utilizate la fabricarea acestui produs.

„Producătorul consideră că nu există nici un risc pentru sănătatea consumatorilor, dar din respect pentru aceştia, a decis rechemarea acestui lot de produs pentru a elimina orice fel de suspiciune. Celelalte loturi ale acestui produs pot fi consumate fără probleme", se arată în informarea ANSVSA.

Persoanele care au achiziţionat aceste produse şi doresc rambursarea acestora au posibilitatea să le returneze la magazinul de unde le-au cumpărat şi pe baza bonului fiscal până la data de 15.11.2021.

Lista completă a magazinelor unde a fost distribuit lotul 1450 Regal sos cu maioneză 420 g poate fi consultată AICI.

Oxidul de etilenă, substanţă periculoasă înterzisă în Uniunea Europeană pentru uz alimentar

Potrivit ANPC, oxidul de etilenă este o substanţă chimică în stare gazoasă care are proprietăţi antibacteriene, antivirale şi antifungice, adică omoară virusurile, bacteriile, fungii şi orice alte tipuri de microorganisme care pot dezvolta boli ce depreciază anumite materii prime folosite în industria alimentară.

Folosit mulţi ani ca dezinfectant capabil să prevină mucegaiul şi să reducă riscul de salmonela, oxidul de etilenă a fost interzis ca pesticid în Uniunea Europeană din anul 1990, iar din anul 2011 a fost interzis ca produs de protecţie a alimentelor şi furajelor!

Oxidul de etilenă irită pielea, ochii, căile respiratorii, provoacă dureri de cap, greaţă, vărsături, iar pe termen mediu şi lung provoacă diferite tipuri de cancer şi anomalii genetice. În prezent, în Uniunea Europeană, este permisă folosirea oxidului de etilenă doar pentru dezinfectarea echipamentelor medicale din spitale şi alte locaţii cu destinaţie medicală.

Toate alimentele contaminate cu oxid de etilenă, un dezinfectant cancerigen interzis în Europa, trebuie retrase de la vânzare din ţările membre ale Uniunii Europene, este mesajul Comisiei Europene către autorităţile responsabile cu siguranţa alimentară", spune APC România pe siteul insituţiei.

Citeşte şi: Alertă alimentară: Ingredient cancerigen găsit în pâinea comercializată de un mare lanţ de magazine

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole