Antena 3 CNN Actualitate ANSVSA: 826 de focare de pestă porcină africană, confirmate în 11 localităţi

ANSVSA: 826 de focare de pestă porcină africană, confirmate în 11 localităţi

S.T.
1 minut de citit Publicat la 10:40 07 Sep 2018 Modificat la 10:40 07 Sep 2018

Numărul focarelor de pestă porcină africană de pe teritoriul României a ajuns la 826, acestea fiind active în 190 de localităţi din 11 judeţe, iar numărul total al porcilor afectaţi de boală sau ucişi a ajuns la aproape 160.000, a anunţat, joi, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

„Pesta porcină africană evoluează în 11 judeţe, în 190 de localităţi, cu un număr total de 826 de focare (dintre care 11 în exploataţii comerciale industriale, unul în abatorul aparţinând unei ferme şi unul într-o exploataţie comercială de tip A) şi 46 de cazuri la mistreţi. În total, au fost eliminaţi 159.645 de porci afectaţi de boală”special, se arată într-un comunicat al ANSVSA.

Specialiştii veterinari susţin că orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană. Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

Potrivit datelor ANSVSA, crescătorii de porci afectaţi de pierderea animalelor din cauza pestei porcine africane (PPA) au primit până în prezent despăgubiri de peste 507.890 lei, însă valoarea dosarelor evaluate depăşeşte 47,6 milioane de lei, respectiv peste 10 milioane de euro.

Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin şi nici tratament. Singurele metode de prevenţie eficiente sunt menţinerea unui nivel înalt de biosecuritate la ferme şi gestionarea rapidă şi eficientă a posibilelor focare de boală - raportare, restricţii privind mişcarea animalelor, a produselor şi subproduselor provenite de la porcine, sacrificarea animalelor susceptibile şi controlul circulaţiei animalelor.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole