Antena 3 CNN Actualitate Prima reacţie ANRE în scandalul prețurilor mari la gaze și electricitate

Prima reacţie ANRE în scandalul prețurilor mari la gaze și electricitate

Silvia Preda
2 minute de citit Publicat la 23:20 08 Dec 2023 Modificat la 23:20 08 Dec 2023

"La momentul actual sunt în derulare un număr de 171 de acţiuni de control din care: 77 de acţiuni de control de tip verificare, 45 de acţiuni de control de tip inspecţie, în baza Programului anual de control, 49 de acţiuni de control de tip supraveghere, în baza sesizărilor diverselor structuri din ANRE", menţionează sursa citată.

În sectorul energiei electrice se derulează 18 acţiuni de control la operatori economici pentru verificarea respectării, în perioada 1 ianuarie 2023 - 30 octombrie 2023, a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă nr. 27/2022 iar în sectorul gazelor naturale sunt în desfăşurare 3 acţiuni de control la furnizori privind verificarea respectării preţului final facturat.

În sectorul energiei electrice, în cazul a 6 furnizori controalele începute în 8 noiembrie au ca tematică modul de stabilire a preţului plafonat la consumatorii non-casnici. De asemenea, la 4 furnizori se verifică respectarea preţului plafonat în ofertele-tip adresate consumatorilor de pe pieţele concurenţiale, SU, FUI, controalele demarând în 6 noiembrie, iar în cazul altor 4 furnizori tematica de control este modul de prognozare a consumului lunar şi a consumului suplimentar, precum şi modul de modificare a prognozei lunare a cantităţilor suplimentare în cazul unor diferenţe mai mari de 2% între cantitatea suplimentară şi cea prognozată.

ANRE: Sunt în derulare 171 de acţiuni de control

Alte 4 acţiuni de control sunt derulate la furnizorii şi traderii de energie electrică, pentru a verifica respectarea interdicţiei prevăzute la art. 16 alin. (7^4) din OUG nr. 27/2022, existând indicii în legătură cu vânzări succesive a unor cantităţi de energie electrică, în scopul vădit de a creşte preţul, subliniază ANRE.

"Cu titlu de exemplu pentru gaze naturale: pentru luna aprilie 2023, am solicitat şi primit de la cei trei furnizori de gaze naturale pentru a verifica prin metoda eşantionării un număr de circa 3.100.000 de facturi emise pentru clienţii casnici şi circa 166.000 de facturi emise pentru clienţii noncasnici. Rezultatele acţiunilor de control vor fi aduse la cunoştinţa opiniei publice după finalizarea acestora.

Vom continua să monitorizăm respectarea prevederilor legale în vigoare pentru a remedia acele încălcări care afectează consumatorii de energie electrică şi gaze naturale", transmite ANRE.

Sebastian Burduja îi răspunde lui Marcel Ciolacu | Ministerul Energiei nu are drept de control asupra ANRE

Premierul Marcel Ciolacu a remarcat, vineri, la începutul şedinţei de Guvern, că există furnizori care au crescut "nefundamentat" preţurile de furnizare a gazelor naturale, în contextul în care acestea au scăzut în alte state europene.

El a cerut ministrului Energiei, Sebastian Burduja, şi Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) să analizeze această situaţie.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu îi cere ministrului Burduja să "se uite cu atenție" la ce se întâmplă cu prețul la gaze

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole