Antena 3 CNN Actualitate Social ANPC a controlat trenurile din Bucureşti. Horia Constantinescu: "O găletuşă, o cârpă murdară şi multă indolenţă!"

ANPC a controlat trenurile din Bucureşti. Horia Constantinescu: "O găletuşă, o cârpă murdară şi multă indolenţă!"

Iulia Gorgorin
1 minut de citit Publicat la 19:48 30 Sep 2022 Modificat la 20:07 30 Sep 2022

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a controlat garniturile de tren de la Revizie Vagoane Bucureşti Basarab şi Revizie Vagoane Bucureşti Griviţa, unde au descoperit condiţile mizerabile în care călătorii erau nevoiţi să călătorească.

Inspectorii au găsit scaune murdare, grupuri sanitare neigienizate, podelele din linoleum murdare, coşuri pline de gunoi, etc.

[GAL layout="5"]

În urma neregulilor constatate, echipele de control au aplicat amenzi contravenționale în valoare de 30.000 lei și au dispus măsura complementară de oprire temporară a prestării de servicii pentru 9 garnituri de tren, până la remedierea deficiențelor.

„Echipe de control ale Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Municipiul București (CPCMB) au verificat modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniu și, implicit, drepturile consumatorilor, la SNTFC CFR Călători SA. Comisarii CPCMB au controlat garniturile de tren de la Revizie Vagoane București Basarab și Revizie Vagoane București Grivița”, a transmis ANPC.

Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, a publicat o postare pe pagina sa de Facebook, unde a prezentat fotografii cu mizeria din trenuri.

"Am demarat un control la CFR! Vagoane curate? Da sau nu?

Se termină o săptămână, nu fără peripeții.

Am revenit în tren, nu ca să ne plimbăm ci ca să îl verificăm.

Este greu de imaginat că, după ce am desfășurat o acțiune în urmă cu câteva luni, lucrurile par încremenite în timp.

O găletușă, o cârpă murdară și multă indolență.

S-au aplicat sancțiuni și sper că acest semnal de alarma să schimbe lucrurile în bine.

A merge cu trenul astăzi este o cursă cu peripeții. Covid -ul pare o favoare.

CFR pare doar o vacă de muls", a scris Horia Constantinescu pe pagina sa de Facebook.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole