Antena 3 CNN Economic ANPC a creat o adresă de mail pentru românii care au probleme cu băncile. Lista actelor ce trebuie trimise

ANPC a creat o adresă de mail pentru românii care au probleme cu băncile. Lista actelor ce trebuie trimise

ANPC pune la dispoziția românilor o adresă de mail pentru cei ce vor să semnaleze nereguli privind creditele contractate de la bănci. 

de Georgiana Adam    |   

Anunţul vine după ce ANPC a sancţionat 19 bănci pentru practici comerciale înşelătoare în privinţa contractelor de creditare pe termen mediu şi lung.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) lansează o adresă specială de e-mail, cu scopul de a veni în sprijinul consumatorilor care identifică elemente menite să le afecteze direct interesele și să îi determine să ajungă într-o situație financiară dificilă, în timpul derulării unui credit bancar contractat.

Adresa de e-mail prin care consumatorii pot semnala probleme de tipul:

- creșterea exagerată a ratelor și, ca atare, a gradului său de îndatorare, față de momentul contractării creditului

- creșterea nejustificată a dobânzii aplicate pentru rambursarea creditului, comparativ cu prevederile contractuale

- prezentarea, la momentul ofertării, doar a soluției de rambursare cu rate egale (ponderea în rată fiind de 75% dobândă și 25% sold principal), fără a i se pune la dispoziție mai multe posibilități de rambursare pentru a alege, este spsf@anpc.ro.

În cazul în care doriți să semnalați astfel de situații, transmiteți, pe adresa de e-mail menționată, scanarea următoarelor documente:

- contractul şi scadențarul inițial;

- valoarea actuală a ratei;

- notificările primite de la bancă;

- venitul net al titularului, la momentul contractării și în prezent;

- corespondența pe care ați avut-o cu banca.

Pentru documentarea comparativă a comisarilor ANPC care se ocupă de acest domeniu, în cazul în care locuiți sau munciți în altă țară a Uniunii Europene, dețineți un contract de împrumut încheiat cu o bancă de acolo și doriți să veniți în sprijinul instituției noastre - pentru o imagine completă referitoare la abordarea acestei chestiuni la nivelul comunitar - trimiteți, pe aceeași adresă de e-mail, scanarea documentelor care să conțină nivelul ratelor, scadențarele, dobânzile sau orice altă informație referitoare la derularea creditului doriți să ne puneți la dispoziție, fără a ne dezvălui datele dvs. personale.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile