Antena 3 CNN Actualitate ANP declanșează o procedură disciplinară, după evadarea criminalului Meszaros Zsombor din Bucureşti

ANP declanșează o procedură disciplinară, după evadarea criminalului Meszaros Zsombor din Bucureşti

Andreea Gelatu
<1 minut de citit Publicat la 09:42 10 Apr 2024 Modificat la 09:42 10 Apr 2024

"Se va declanșa procedura disciplinară și, în funcție de rezultatele acesteia, se vor dispune măsurile legale”, se arată într-un comunicat al ANP.

Totodată, reprezentanții instituției precizează că, în legătură cu fapta săvârșită, administrația Penitenciarului-Spital București-Rahova a informat judecătorul de supraveghere a privării de libertate, fiind totodată sesizat și Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București.

"Reiterăm faptul că părăsirea fără autorizare a mijloacelor de transport este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani”, se mai spune în comunicat.

Deținutul Meszaros Zsombor, în vârstă de 34 de ani, condamnat definitiv la 18 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, care a evadat marți, a fost prins miercuri dimineața pe o stradă din Oradea, de către un echipaj al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole