Reprezentanţii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) solicită clarificări Ministerului Transporturilor şi Autorităţii pentru Reforma Feroviară privind reducerile de care beneficiază studenţii la transportul feroviar.
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România a anunţat că a cerut, miercuri, o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi Autorităţii pentru Reformă Feroviară.
Scopul este de a clarifica modul în care se vor aplica reducerile pentru studenţi la transportul feroviar, prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 156/2024.
„O parte dintre operatorii de transport feroviar, printre care inclusiv C.F.R. Călători, au transmis în spaţiul public, până în acest moment, comunicate cu privire la operaţionalizarea măsurilor care limitează aplicarea reducerii de 90% la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri clasa a 2-a.
Comunicatele menţionează faptul că studenţii nu mai pot achiziţiona bilete online, ci exclusiv fizic, pe baza legitimaţiilor de student pentru reducere/gratuitate la transport pe care să existe evidenţiată localitatea în care se află instituţia de învăţământ împreună cu actul de identitate”, au afirmat reprezentanţii ANOSR într-un comunicat de presă.
ANOSR a precizat că există mai multe situaţii pe care Guvernul nu le-a luat în considerare la adoptarea OUG nr. 156/2024 şi pentru care nu s-au oferit clarificări privind aplicarea reducerii pentru transportul feroviar intern pentru:
- studenţii străini şi cei români din diaspora, care au domiciliul în străinătate;
- studenţii care nu pot călători pe o rută directă între localitatea unde studiază şi cea de domiciliu, chiar dacă acestea au staţii de cale ferată funcţionale;
- studenţii care trebuie să folosească mai mulţi operatori feroviari pentru a parcurge ruta între domiciliu şi universitate;
- studenţii a căror legitimaţie de transport nu indică localitatea unde se află universitatea.
De asemenea, ANOSR a anunţat că va continua demersurile pentru recâştigarea dreptului studenţilor la o reducere de 90% pe toate rutele feroviare şi gratuitate pentru studenţii orfani sau cei proveniţi din centre de plasament sau plasamente familiale.
În acest sens, ANOSR a lansat o petiţie publică, care a strâns peste 46.000 de semnături, cerând Guvernului să renunţe la modificările propuse.