Antena 3 CNN Meteo Vremea în Octombrie. Temperaturi surprinzătoare în a doua lună de toamnă, anunţate de şefa ANM

Vremea în Octombrie. Temperaturi surprinzătoare în a doua lună de toamnă, anunţate de şefa ANM

Alexandra Dima
1 minut de citit Publicat la 07:30 01 Oct 2023 Modificat la 07:30 01 Oct 2023

Vremea continuă să aducă valori termice mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă din an. În această ultimă zi din luna septembrie vremea continuă să fie una caldă, cu valori termice situate mult peste media specifică.

„Vremea va fi în continuare caldă. Ultima zi din luna septembrie 2023, a adus în bună parte din țară, dar mai ales în partea de sud, sud-est a țării valori care au adus 29-30 de grade Celsius.

La  București-Filaret au fost 30 de grade Celsius, o vreme mai caldă decât în mod obișnuit pentru luna septembrie în țara noastră”, a precizat Elena Mateescu, director general al Administrației Naționale de Meteorologie.

Cum va fi vremea în a doua lună de toamnă

Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie, a spus ce temperaturi ne aduce luna octombrie.

„Octombrie va debuta, de asemenea, cu o vreme caldă. Și mâine ne așteptăm la valori maxime de 30 de grade, în special în partea de sud, sud-est. Inclusiv în Capitală temperaturile se vor situa în jurul valorilor de 28-30 de grade.

Astăzi vor fi de interes intensificările de vânt în zona montană, în Dobrogea și în jumătatea de est a țării, acolo unde vitezele la rafală vor atinge 40-50 km/h.

Temperaturile se vor situa frecvent între 20-27 de grade până la finalul primei decade din cea de-a doua lună de toamnă, chiar dacă săptămâna viitoare va debuta cu valori ușor în scădere. Totuși, acestea vor caracteriza o vreme în general frumoasă și caldă”, a spus Elena Mateescu, director general al Administrației Naționale de Meteorologie.

Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole