Antena 3 CNN Meteo Vremea se schimbă după valul de frig din ultimele zile. ANM anunţă prognoza meteo

Vremea se schimbă după valul de frig din ultimele zile. ANM anunţă prognoza meteo

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 17:21 05 Sep 2022 Modificat la 17:54 05 Sep 2022

"Într-adevăr după zile răcoroase, acum la început de septembrie cu temperaturi ce au coborât în această dimineaţă sub 10 grade în multe zone ale ţării, pe crestele munților mercurul din termometre s-a apropiat de limita de îngheț, vom vedea în această săptămână cum vremea se va încălzi de la o zi la alta.

Mâine temperaturile ajung la 27-28 de grade în vestul şi sud-vestul ţării, unde sunt temperaturi destul de apropiate ce ar fi normal acum în prima decadă a lunii septembrie.

Vom vedea cum joi şi vineri vom atinge din nou 30 de grade, la început în câmpia de vest apoi şi în sudul câmpiei române.

ANM, prognoza meteo pentru weekend

În jur de 30 de grade au fost estimate şi pentru Capitală vineri şi chiar la începutul acestui weekend 30-31 de grade.

Sunt temperaturi care vor depăși normele climatologice cu 4-5 grade, o vreme mai caldă faţă de normal.

Ca aspect o săptămână liniștită, cel puţin în prima jumătate până joi ploi de scurtă durată, mai ales pe la munte în zona deluroasă prin sud, centru, nord-vest, dar slabe cantitativ, liniștite.

În noaptea de joi spre vineri un nou pasaj aduce manifestări de instabilitate, la început în vestul şi nord-vestul ţării, iar apoi de vineri încolo vreme mai instabilă în vest, centru şi nord unde sunt așteptate averse, intensificări ale vântului, posibil grindină, o atmosferă instabilă.

Astfel de fenomene urmând să apară vineri spre sâmbătă şi în zona sudică şi sud-estică a ţării dar pe suprafețe mai restrânse. 

Oricum, această vreme caldă o vom avea până sâmbătă inclusiv, ca mai apoi un proces de răcire să aducă temperaturile în apropierea normelor climatologice sau chiar o vreme mai răcoroasă pe partea de nord şi centru a ţării  unde ploile vor fi mai frecvente", a spus Mihai Huştiu, meteorolog ANM, la Antena 3. 

Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole