Antena 3 CNN Meteo ANM anunţă prognoza meteo actualizată pentru Paşte | Cum va fi vremea în România

ANM anunţă prognoza meteo actualizată pentru Paşte | Cum va fi vremea în România

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 16:48 07 Apr 2023 Modificat la 18:41 07 Apr 2023

"După perioada pe care am traversat-o, veștile pe care le avem sunt unele bune. Așteptăm o încălzire a vremii. Este foarte probabil ca anul acesta să se respecte acea tradiție care zice că de Paște vremea este cam cum este și de Florii și așteptăm astfel în ambele zile de sărbătoare, o vreme bună în general, chiar dacă vor mai fi condiții de precipitații, de ploi, iar temperaturile maxime posibil să se situeze în ziua de Paște între 8 și 18 grade.

Sunt temperaturi apropiate de normalul perioadei în care ne aflăm și precipitațiile despre care vă vorbeam posibil să se manifeste mai ales pe partea de sud-sud-est a teritoriului.

Ninsori mai puțin probabil pe acest proces de încălzire, dar până la Paște posibil să mai ningă în zona montană înaltă, în timpul episodului de precipitații pe care îl așteptăm în  prima parte a săptămânii viitoare.

Deci marți, miercuri posibil să plouă pe partea de sud-sud-est a teritoriului, iar în zona montană, mai ales în cea înaltă, se mai ningă și să se mai depună un strat nou, în special în Carpații Meridionali.

Deci, pe ansamblu, posibil ca și de Paște încă să existe un strat consistent în special în zona înaltă", a spus directorul executiv al ANM, Florinela Georgescu, în emisiunea Decisiv de la Antena 3 CNN. 

Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole