Antena 3 CNN Meteo Ciclonul polar loveşte România. 11 judeţe sub alertă ANM. Unde va fi cel mai frig

Ciclonul polar loveşte România. 11 judeţe sub alertă ANM. Unde va fi cel mai frig

Alexandra Dima
1 minut de citit Publicat la 12:31 19 Noi 2022 Modificat la 12:32 19 Noi 2022

Potrivit ANM, în intervalul 19 noiembrie, ora 20 – 20 noiembrie, ora 10, în nordul Olteniei și în zona montană aferentă, până la altitudini de 1400 m, va ploua însemnat cantitativ, iar prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și izolat 40 l/mp. De asemenea, în intervalul 20 noiembrie, ora 00 – 20 noiembrie, ora 10, la altitudini de peste 1700 m în zona Carpaților Meridionali, apoi în jumătatea nordică a Carpaților Orientali și a Moldovei va ninge local moderat cantitativ și se va depune strat de zăpadă, pe alocuri de peste 10 cm.

În zona deluroasă și montană a Moldovei trecător vor fi și precipitații mixte și se va depune polei. Totodată, în intervalul 20 noiembrie, ora 10 – 21 noiembrie, ora 20, temporar va ploua în cea mai mare parte a țării, iar în sud și sud-est ploile vor avea și caracter de aversă și vor fi însoțite de descărcări electrice. Cantitățile de apă vor depăși local 20...30 l/mp și izolat 40...50 l/mp, cu precădere în zonele deluroase și montane.

În jumătatea de nord a Moldovei vor fi intervale în care se vor semnala precipitații sub formă de ninsoare, dar și intervale cu precipitații mixte care vor determina depuneri de polei. Local în Carpații Orientali și pe alocuri și în zona montană înaltă din rest va ninge și se va depune strat nou de zăpadă.

Temporar vântul va prezenta intensificări pe crestele montane, iar în cursul zilei de luni și pe litoral, unde rafalele vor fi în general de 60...70 km/h.

Cum va fi vremea în București

Potrivit ANM, în intervalul 19.11.2022 ora 20:00 - 21.11.2022 ora 20:00, regimul termic va fi caracterizat în București de valori mai ridicate decât mediile multianuale. Vor fi înnorări și temporar va ploua începând de sâmbătă noapte. Vântul va sufla în general moderat (viteze de până la 35...40 km/h). Temperaturile maxime vor fi de 11...13 grade, iar cele minime de 6...8 grade.
 

Etichete: vremea meteo ANM
Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole