Antena 3 CNN Actualitate Locale ANM: Cod galben de furtuni

ANM: Cod galben de furtuni

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 14:40 25 Iun 2016 Modificat la 14:40 25 Iun 2016

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o atenţionare nowcasting cod galben de furtună valabilă până la ora 15.00 în judeţul Bihor, potrivit agerpres.ro.

În zona de munte a judeţului Bihor, îndeosebi în zona localităţii Stâna de Vale, se vor semnala frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici şi medii, intensificări ale vântului care pot lua aspect de vijelie, cantităţi de precipitaţii care vor depăşi 20-30 l/mp. 

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul 24 - 25 iunie, în Banat, Crişana, Maramureş, sudul Olteniei şi al Munteniei şi pe arii restrânse în celelalte regiuni, vremea se va menţine caniculară. Se vor înregistra temperaturi maxime frecvent în jur de 35 de grade Celsius, iar noaptea vor fi valori minime ce nu vor scădea sub 20 de grade Celsius. 

Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură - umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. 

Meteorologii precizează că în zonele montane şi submontane instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi, mai ales după-amiaza şi seara, vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină. 

De asemenea, meteorologii au emis pentru joi, 23 iunie, o atenţionare Cod galben de caniculă persistentă şi disconfort termic accentuat pentru 21 de judeţe, inclusiv Capitala. 

Astfel, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei, în jumătatea sudică a Olteniei şi a Moldovei şi pe arii restrânse în celelalte regiuni, vremea va fi caniculară. Se vor înregistra temperaturi maxime frecvent în jur de 35 de grade, iar noaptea va fi tropicală, cu valori minime ce nu vor scădea sub 20 de grade. 

Îndeosebi în zonele de câmpie şi podiş, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură - umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. 

În zonele montane, în nord-estul şi centrul ţării şi izolat în restul teritoriului, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi, mai ales după-amiaza şi seara, vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi posibil grindină.

Etichete: furtuna furtuni Bihor
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole